Preşedintele ALDE Vâlcea şi ALDE Dolj se revoltă împotriva lui Tăriceanu şi îl judecă la sânge

 

 

 

 

 

Deputatul Ion Cupă este preşedintele ALDE Dolj, dar şi ALDE Vâlcea. Iată ce scrie acesta pe Facebook după ce Tăriceanu a scos partidul de la guvernare şi s-a aliat cu Ponta.

”De câteva zile, ALDE e pe buzele tuturor: Președinte, Premier, analiști, comentatori, cetățeni. ”Penibili”, ”ridicoli”,”trădători” sunt principalele etichete ce ni se lipesc.
Mă întreb cum am ajuns din busola guvernării și a stabilității politice, dintr-o voce politică rațională, echilibrată să fim catalogați negativ din toate părțile?! Cum am ajuns să fim sursa unei instabilități politice și guvernamentale care folosește oricui, mai puțin românilor, militanților și votanților ALDE?!

Oare nu cumva nu ne-am apărat așa cum trebuie partidul și am cedat nepermis unor Casandre străine de interesul legitim a ceea ce am vrut și vrem să fim: o forță liberală autentică de secol 21 ?!

Văd în aceste zile lideri locali, parlamentari, militanți ALDE bulversați, peste tot în țară. Bulversați de renunțarea simultană și la o candidatură prezidențială proprie, în care toți am investit atâtea speranțe de relansare politică, și la guvernarea pe care am girat-o cu deciziile noastre, cu aportul nostru semnificativ la politici publice eficiente, inclusiv cu criticile noastre constructive.

Și mai văd în aceste zile pe liderul noului aliat politic că vorbește dezinvolt despre Opoziția de Stânga(??!!) pe care am reprezenta-o noi, ALDE și ProRomânia împreună. Și-l mai aud vorbind pe Victor Ponta de o fuziune între cele două partide!!! Iar liderii noștri nu schițează NICIUN gest în apărarea identității noastre liberale.

Pe ce drum mergem? Cine mai suntem noi, ALDE?

”Alianța pentru 1 OM”, asa cum am înțeles ca se numește alianța electorală cu partidul lui Ponta (fără să ne consulte nimeni pentru această denumire) nu este oare, în fapt, o Alianță pentru câțiva oameni de la vârful celor două partide?!

Sentimentul că suntem aduși într-un joc care nu e cel pe care voiam noi să-l jucăm – cu onoare si responsabilitate pentru români si viața lor, promovându-ne valorile și proiectele liberale pentru România – devine tot mai acut.

În general, agitația asta politică surdă pentru câștigarea unui meci înainte de a se juca pe teren nu e de bun augur pentru democrația românească. Mie nu-mi plac meciurile decise înainte ca jucătorii să intre în teren…

Va trebui să cumpănim bine și repede! Cu mintea noastră a celor care am construit un partid liberal și democrat în care și-au pus speranțele sute de mii de români…”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneriat aniversar cu Măgdăcești și spectacol folcloric, duminică, la Zilele Orașului Mioveni
Parteneriat aniversar cu Măgdăcești și spectacol folcloric, duminică, la Zilele Orașului Mioveni

Duminică, 28 iunie, Zilele Orașului Mioveni continuă cu o zi dedicată prieteniei dintre comunități și tradițiilor românești. Programul cuprinde atât…

PSD Argeș: Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor…
PSD Argeș: Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor…

Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor Social Democrate Aproape 500 de delegate din…

Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD
Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD

La doar zece zile după ce a fost reconfirmată în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Argeș,…

Mioveniul găzduiește astăzi Festivalul Internațional Coral „D.G. Kiriac”
Mioveniul găzduiește astăzi Festivalul Internațional Coral „D.G. Kiriac”

Astăzi, Mioveniul găzduiește un eveniment cultural de excepție, dedicat muzicii corale și instrumentale. În cadrul celei de-a XXXIII-a ediții a…

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…

Ieri, un bărbat de 60 ani și-a pierdut viața într-un accident nefericit petrecut în timp ce tăia un copac. În…