Poate fi tratat doar cu cel mai scump medicament din lume

 

 

 

 

 

 

Ștefănel, un copilaș de doar 3 ani, are nevoie de peste $2.1 milioane pentru cel mai scump medicament din lume

Ștefan are 3 ani și are nevoie de 2,1 milioane dolari pentru a învinge boala SMA1 care îi atrofiază mușchii și îl lasă fără puteri. Boala lui se numește amiotrofie musculară tip 1 și este o boală care afectează mușchii de la nivelul întregului corp. Adică mușchii sunt din ce în ce mai slăbiți până ajungi sa nu te mai poți mișca deloc, să mănânci sau chiar să respiri.

Până în urmă cu câțiva ani, boala nu era tratabilă, iar majoritatea copiilor diagnosticați cu SMA1 urcau la cer în primii ani de viață.

Vestea minunată este că medicina a avansat iar acum există tratament. Se numește Zolgensma, dar, din păcate, acest tratament are un cost uriaș: 2.1 milioane dolari fiind considerat cel mai scump medicament din lume.

Toată țara s-a mobilizat pentru Ștefan, iar până acum s-au strâns aproape $1.300.000 cu ajutorul oamenilor simpli. Acum, Ștefan are nevoie și de tine.

Împreună vom reuși să înfăptuim o minune!

Modalități prin care îl putem ajuta pe Ștefan:

Trimite SMS la 8828 cu textul ȘTEFAN și donezi 2 euro. Pentru a dona o sumă mai mare este necesar sa trimiteți mai multe sms-uriDonează online cu cardul: https://asociatianoel.ro/doneaza.html Donează recurent, lună de lună, cu cardul https://asociatianoel.ro/doneaza/abonament-lunar.html Revolut: 0747.681.370 (user: mariab9kl)BTPay: 0752.076.131Transfer bancar:Cont Lei: RO33BTRLRONCRT0532233601Cont euro: RO80BTRLEURCRT0532233601Cont lire: RO38BTRLGBPCRT0532233601Swift/BIC: BTRLRO22Beneficiar Asociatia pentru micutul Noel

Paypal: https://paypal.me/asociatiaNoel Donează sub formă de sponsorizare. Info aici: https://asociatianoel.ro/ Redirecționează 3.5% din impozitul pe salariu. Info aici: https://asociatianoel.ro/birou-virtual/genereaza-formular-230.html

Pentru a afla mai multe informații despre Ștefănel, intrați în grupul de Facebook “Uniti pentru Stefan – SMA1” accesând linkul https://www.facebook.com/groups/749355595491433

Vă invităm să participați la tombole în grupul de suport de pe Facebook. Puteți să vedeți toate tombolele dând click pe link-ul următor: https://asociatianoel.ro/tombole-caritabile.html

DESPRE ASOCIAȚIA PENTRU MICUȚUL NOEL

În ultimul an, Asociația Noel a reușit de 2 ori să strângă o sumă uriașă pentru cel mai scump medicament din lume, suma aparent imposibil de strans: 2.1 milioane dolari la care s-au adaugat costurile de spitalizare.

Acum luptăm pentru Ștefan, un mic cârlionțat de trei ani care are nevoie de același tratament în valoare de 2.1 milioane dolari și care are deja strânși în pușculița lui aproximativ $1.300.000.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Și-a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. Cine este polițistul…
Și-a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. Cine este polițistul…

Un recital de muzică populară s-a transformat într-o intervenție de urgență la evenimentul „Toamna Piteșteană”. Alin Gabriel Matei, agent de…

UPDATE/// VIDEO. Incendiul de la Vlădești a fost lichidat. Acoperișul, distrus pe 3.000 de metri…
UPDATE/// VIDEO. Incendiul de la Vlădești a fost lichidat. Acoperișul, distrus pe 3.000 de metri…

UPDATE 22,30: Incendiul izbucnit sâmbătă după-amiază la acoperișul unei clădiri din incinta fostei unități militare din Vlădești, județul Vâlcea, a…

Medicina școlară în sprijinul sănătății copiilor din orașul Mioveni
Medicina școlară în sprijinul sănătății copiilor din orașul Mioveni

În unitățile de învățământ public din orașul Mioveni funcționează 9 cabinete medicale școlare și un cabinet stomatologic, serviciile fiind asigurate…

Tradiția revine la Ștefănești! Locuitorii, invitați la „Focul lui Sumedru”
Tradiția revine la Ștefănești! Locuitorii, invitați la „Focul lui Sumedru”

Primăria Orașului Ștefănești, Consiliul Local Ștefănești și Centrul Cultural Ștefănești îi invită pe locuitori duminică, 25 octombrie, începând cu ora…

Ștefan Ovidiu Popa: „România a plătit deja destul pentru ambițiile politice ale lui Ilie Bolojan”
Ștefan Ovidiu Popa: „România a plătit deja destul pentru ambițiile politice ale lui Ilie Bolojan”

Deputatul PSD de Vâlcea Ștefan Ovidiu Popa, liderul grupului parlamentar al social-democraților, cere formarea unei majorități parlamentare capabile să susțină…