Dacă e să privim cu îngăduință, atunci putem spune că în acțiunile USL există ceva din spiritul lui Ivan Turbincă.

Știți povestea lui Creangă: “Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând.”

Era odată un rus, evident…

În pofida poruncilor lui Dumnezeu, Ivan face ce-l taie pe el capul. Bagă moartea în turbincă, o pune să roadă numai copaci bătrâni, apoi doar smicele verzi.

USL bagă mai întâi în turbincă Curtea Constituțională și leagă bine turbinca la gură, să nu iasă. Apoi, mințind în fel și chip, își face de cap. Iar după acestea toate, pornește la drum cântând.

Este ceva din spiritul slav în această aventură uslașă, iar când spun asta chiar nu este vorba despre „Vocea Rusiei”, ci despre ideea că totul se poate face la bunul plac, chiar dacă este vorba despre cele sfinte.

USL e în stare să-l mintă și pe Dumnezeu cu nonșalanța lui Ivan, având Curtea Costituțională în Turbincă.

În final, un exercițiu de imaginație. Închipuiți-v-o pe Mona Pivniceru citind cu voce tare povestea lui Creangă.

Un deliciu.