De la o vreme, marele poet Constantin Preda, scrie o epopee despre boală, despre frica morții, despre nădejdea în Dumnezeu. Este un Jurnal poetic singular în istoria poeziei românești și, probabil, universale, în care poetul, grav bolnav, își notează toate stările, de la diagnostic la fazele tratamentului, de la deznădejde la speranță. O parte a acestui Jurnal este cuprinsă între coperțile cărții ”Biserica din picătura de mir”. Prefața și postfața sunt semnate de Gheorghe Smeoreanu.

Prefața

CONSTANTIN PREDA: UN REPORTAJ POETIC DESPRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

Când a aflat că are o tumoră, iar după operație a aflat că tumora este malignă și a început chimioterapia, poetul Constantin Preda și-a intensificat scrisul și l-a ridicat la cel mai înalt nivel estetic de până acum.

Am spus, în urmă cu doi, trei ani, că acest poet este unul dintre cei mai mari ai întregii istorii a literaturii române, însă acum trebuie să adaug că nimeni înaintea sa nu a reușit să transfigureze în poezie absolut toate trăirile unei situații limită a vieții. Practic, tot ceea ce i se întâmplă omului în situația bolii este transformat în vers de o frumusețe perfectă.

Există perfecțiune în artă ? Se pare că da, ea apare atunci când pornești pe drumul fără întoarcere al sublimării tuturor clipelor, până la clipa finală.

Dacă ar fi fost condamnat la chilotină, Constantin Preda ar fi scris un poem în scurtul timp în care cuțitul îl străbate din vârful mașinii până la gât.

Sunt convins că tratamentul își va face efectul, iar Constantin Preda va trăi mult timp de acum înainte, dar la fel de clar îmi este că acest om va scrie până în ultima secundă. Nu îmi aduc aminte ca vreun autor al lumii să fi încercat măcar ceva asemănător.

Așa a apărut cartea ”Învierea”, dar mâna lui Preda va mai semna multe cărți. Pe Facebook, poetul spune:

” singurul om pe care l-am mintit am fost mereu eu

sunt un mare mincinos

dar singurul om pe care l-am mintit am fost mereu eu

asa cum ploaia minte

acelasi curcubeu

sunt un mare mincinos

nu-mi las lacrimile sa mi se usuce

le mint ca sunt

singura lor cruce

doar pe mine ma mint

cobor in inima mea,oarba

si simt cum un sarpe plapand si duios

culca,in stanga si in dreapta,iarba

doar pe mine ma mint

cand plang si inima a smirna-mi miroase

eu cred ca inima mea e o bisericuta

cu barne batrane si stresini de chiparoase

doar pe mine ma mint

cand las pamantul sa ma ingroape

imi spun ca de fapt

e o nalucire de pleoape”

Pun din nou întrebarea dacă există perfecțiune în artă. Până azi, răspunsul a fost negativ. Dar dacă arta de cea mai bună calitate este altoită cu viața din cele mai tragice clipe ? În acest caz, vă rog să admiteți că valoarea se înalță până la cer.

Vă rog să admiteți, repet, că perfecțiunea există și ea a fost atinsă de poetul Constantin Preda printr-un curaj la fel de mare precum harul.

Curajul de a scrie până când va muri despre cum murim toți.

Un reportaj poetic unic în cultura lumii.

Postfața

CHIMIOTERAPIE

Scriu acest articol din trei motive:
1. Pentru a fi de folos medicilor oncologi, care îl vor putea recomanda spre lectură pacienților.
2. Pentru a fi util pacienților care suferă de cancer și urmează o cură de chimioterapie.
3. Pentru a omagia condiția umană a creatorului.
Lucrurile stau în felul următor:
Poetul Constantin Preda a mers la medic și a aflat că are o tumoră cerebrală. I s-a recomandat o operație pe creier. În urma operației, tumora a fost extrasă dar s-a dovedit, la biopsie, că are o natură malignă. În această perioadă, poetul Constantin Preda urmează un tratament specific – chimioterapia.
Ce a făcut Constantin Preda aflând că se află în această situație ? A plâns, s-a lamentat, a căzut la pat zicându-și că viața este nedreaptă cu el ? A cedat nervos și s-a gândit cum își împarte agoniseala ?
Nici vorbă de toate acestea.

Constantin Preda s-a apucat să scrie cu și mai multă patimă, ridicând nivelul literaturii sale atât de sus încât nici nu îți vine să crezi ochilor.
Poet excepțional și înainte, după ce s-a îmbolnăvit grav, Constantin Preda a devenit unul dintre cei mai mari poeți români din toate timpurile.
În această perioadă, omul acesta merge periodic la chimioterapie, își vede cuminte de tratament, dar scrie cu o îndârjire și cu un har uluitor.
Cititorii acestei rubrici sunt mai mult preocupați de viața politică și mai puțin de poezie. Totuși, vă rog să citiți unul dintre poemele scrise de Constantin Preda chiar săptămâna trecută:
X
dumnezeu
iti trebuie o mie de infrangeri
urmate de inca o mare umilinta
ca dumnezeu sa-ti patrunda
adanc in fiinta
intreg cerul
acolo in adanc sa se jertfeasca
pentru firul de tarana care esti
pentru latura ta omeneasca
iti trebuie o mie de umilinte
urmate de inca o infrangere
pentru ca inima ta
sa inceteze sa mai sangere
am intalnit salbaticiuni atat de sfioase
am intalnit oameni mai rai decat niste jivine
dar m-a aparat dumnezeu
ascuns in fiecare icoana din mine
iti trebuie atatea si-atatea infrangeri
toate stranse frumos ca-ntr-un buchet de flori
pe care sa-l poarte in brate mireasa
pana la altarul bisericutei din nori
iti trebuie o mie de infrangeri
urmate de inca o mare umilinta
ca dumnezeu sa-ti patrunda
adanc in fiinta
x
Prin ce se deosebesc oamenii între ei ? Evident, prin multe aspecte, dar cred că aspectul cel mai important este demnitatea, iar vârful de demnitate care poate fi atins este demnitatea în fața morții.
Confruntat cu ceea ce se cheamă o boală nemiloasă, poetul își accelerează, își intensifică menirea, talentul, ridicând poezia ca o pavăză în fața dispariției.
Am început prin a spune că un motiv al scrierii acestui articol este să folosească pacienților bolnavi de cancer. Desigur, nu toți acești pacienți sunt artiști, nu toți au har de la Dumnezeu să compună opere de artă. Da, dar fiecare dintre noi avem harul nostru, fiecare om ajuns într-o asemenea cumplită situație poate să dea ce are mai bun din el, să lucreze pe cât îl țin puterile, să nu cedeze nicio clipă în fața amenințării morții.
Constantin Preda nu a cedat și sunt gata să jur că poezia îl va salva.
Îl va salva faptul că a considerat mersul la chimioterapie ca pe ceva normal, dar în același timp și-a reevaluat viața, a înțeles că ea are o limită și trebuie trăită la cel mai înalt nivel și în cel mai frumos sens. Această combinație între supunerea la realitate și revolta împotriva morții va face din Constantin Preda un supraviețuitor.
Am dat ca titlu al acestui articol un singur cuvânt: chimioterapie.
Sper să se indexeze în Google alături de explicațiile științifice, medicale, iar când cineva va căuta să vadă ce este ”chimioterapie” să înțeleagă că poate fi și luptă, și poezie, și măreție.

Gheorghe Smeoreanu