Ideea care plutește în aer este că trebuie să fii de acord cu strategiile politice ale multinaționalelor, altminteri nu meriți să faci parte din elită, nici măcar la nivelul unei comune.

În consecință, dacă vrei să faci carieră în politică este musai să te dezbari de orice bănuială că ai gândi suveranist. Când, de curând, Ludovic Orban a acuzat Comisia Europeană că nu se gândește la interesul românilor și nu acceptă ca în PNRR să fie prinsă și continuarea dezvoltării merilor sisteme de irigație, m-a fulgerat gândul că omul știe că va pierde.

Observ că și Rareș Bogdan e de părere că PNL va câștiga prezidențialele din 2024 cu condiția să se mențină pe ideea creștină, a valorii familiei, a tradiției. Cred că i s-a urât cu binele sau că împinge cineva PNL-ul spre inadecvare cu secolul XXI.

Totul depinde de reacția românilor, dar la acest capitol lucrurile par a fi destul de clare. Nouă ne place să ne considerăm mai șmecheri decât suntem și bat palma cu oricine că între țară și hypermarket votăm cu acesta din urmă măcar pentru faptul că țară am mai avut, hypermarket, nu.

Apoi, satisfacția cu care urmărim cum moare în chinuri stăpânul caprei vecinului este garantată, iar exemplul Dragnea, pilduitor.

Niall Ferguson crede că Vestul se duce naibii din pricină că i-au decăzut instituțiile, dar la noi situația este alta. Instituțiile românești nu decad, ci înnebunesc de teamă că rămân fără oxigenul susținerii statului adânc.

Cred că este peste puterea noastră de concentrare să admitem că puterile garante au mari companii înregistrate pe teritoriul lor, așadar sunt mai puțin interesate dacă statul pierde în fața capitalului. Noi, cei fără capital, altceva decât statul nu mai avem, iar el e pe ducă.

Aproape că nu mai merită spus nimic, nici în presă, nici la crâșmă. Tot ce se află în spatele unei știri rămâne neinteresant pentru români, mai ales dacă știrea e nesângeroasă. În urmă cu 200 de ani, Dinicu Golescu scria că elvețienii citesc ziarul la cafenea, noi nu am citit ziare niciodată, ne-am dat după prime – time- ul televiziunilor, așadar gândim cu mintea altora.

Cu un Parlament încropit pe sub masă de șefii de partid, cu un Guvern în care intri doar dacă ai acceptul capitalului străin, via servicii secrete, cu o justiție împănată de Portocale și Panaiți, cu un prezident germaniot, cu o presă care dacă nu papă tot nu mai iese la joacă, ce ar mai fi de făcut ?

O cruce mare că dracul e bătrân.

Gheorghe Smeoreanu