Bărbat reținut după ce și-ar fi lovit mama de 80 ani. Femeia a ajuns la spital

Un bărbat de 54 ani din comuna Brebeni, județul Olt, a fost reținut de polițiști după ce și-a lovit mama, o femeie de 80 ani, în casa ei.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 26 iulie. Potrivit anchetatorilor, între cei doi ar fi izbucnit o ceartă, iar bărbatul a lovit-o cu un obiect dur. Femeia a fost rănită și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slatina, unde medicii au anunțat poliția.

Deși a avut nevoie de îngrijiri medicale, femeia nu a vrut să ceară un ordin de protecție și nici să depună plângere împotriva fiului său.

Cu toate acestea, polițiștii au deschis un dosar penal din oficiu și au continuat cercetările. În noaptea de 27 spre 28 iulie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arestul IPJ Olt.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat procurorilor, care vor decide ce măsuri vor fi luate în continuare.

Polițiștii le reamintesc persoanelor care sunt victime ale violenței în familie că pot solicita un ordin de protecție și pot cere sprijinul autorităților. Chiar dacă victima refuză să depună plângere, în anumite situații oamenii legii pot continua cercetările atunci când există indicii că a fost comisă o faptă penală.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR
Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru escrocherie, dar nu faptul că a escrocat un om este cea mai mare…

Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești
Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul folk „Cenaclul Flacăra Simfonic” în care,…

Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești
Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 30 septembrie, între…

A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…
A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…

Un bărbat de 59 ani, din Caracal, a ajuns în arest la domiciliu după ce și-ar fi încălcat ordinul de…

Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…
Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…

Între 2 și 4 octombrie 2026, iubitorii de tradiții, gospodarii iscusiți și toți cei care vor să se bucure de…