Niciun examen nu merită un copil pierdut: MAI lansează o campanie pentru sprijinul emoțional al elevilor

Perioada examenelor naționale aduce, an de an, emoții puternice pentru mii de elevi. Dincolo de testele și notele care se văd la final, mulți copii trăiesc în aceste zile o presiune greu de dus: așteptări mari, frica de eșec și teama de a nu-și dezamăgi familia.

Pornind tocmai de la astfel de situații întâlnite în activitatea din teren, Ministerul Afacerilor Interne a lansat campania de informare și prevenire „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știi că ești alături de el!”.

Mesajul campaniei este unul simplu și direct: în perioada Evaluării Naționale și a Bacalaureatului, sprijinul emoțional poate conta mai mult decât orice rezultat. O conversație calmă, o încurajare sau siguranța că un copil este acceptat indiferent de notă pot face diferența în momentele de tensiune.

Reprezentanții MAI atrag atenția că, în unele cazuri, presiunea acumulată îi poate face pe adolescenți să ia decizii impulsive, mai ales atunci când lipsește dialogul sau când teama de eșec devine copleșitoare. Tocmai de aceea, prevenția și comunicarea sunt esențiale.

„De multe ori, cei care intervin în astfel de situații își doresc să fi putut ajunge mai devreme — înainte ca un copil să plece de acasă, înainte ca o familie să intre în panică. Prin această campanie vrem să transmitem un mesaj simplu: mai important decât o notă este un copil care știe că este iubit și sprijinit”, a transmis chestorul de poliție Ramona Dabija.

În cadrul campaniei este pusă la dispoziția publicului și o broșură cu recomandări pentru părinți și profesori: cum pot fi recunoscute semnele de risc, dar și ce este de făcut în situațiile în care un minor pleacă voluntar de acasă.

Materialul poate fi consultat aici: Broșură campanie MAI – „Cea mai mare notă este să fii alături de el”

MAI anunță că va continua acțiunile de informare în această perioadă, cu accent pe siguranța emoțională a copiilor și pe rolul dialogului în familie.

„Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el”.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noapte de coșmar într-un bloc din Alunu: un bărbat a murit, iar soția lui a…
Noapte de coșmar într-un bloc din Alunu: un bărbat a murit, iar soția lui a…

O noapte care i-a scos din case pe locatarii unui bloc din Alunu. Puțin după ora 3:00, pompierii au fost…

Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…
Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…

O NOUĂ INVESTIȚIE FINALIZATĂ: Clădire medico-administrativă la SPITALUL MIHĂEȘTI! ​ Am fost astăzi la Spitalul TBC Mihăești, unde s-au finalizat…

Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea
Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN 67, în localitatea Budești. În coliziune au fost implicate…

Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)
Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)

A.) Spitalul Orășenesc Horezu cu sediul în Horezu, str. A. I. Cuza nr. 4, județul Valcea, organizează concurs, pentru ocuparea…

Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare
Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare

Imaginile de mai jos surprind starea actuală a Bisericii Urșani, evidențiind gradul avansat de degradare al turlelor, pereților exteriori, învelitorii…