Prin august, când au apărut din nou discuțiile despre pensiile nesimțit de mari ale securiștilor, parlamentarilor, demnitarilor, am aflat de la un coleg că există și ziariști care vor primi la bătrânețe mai mulți bani decât pulimea din această țară. Despre ce e vorba?

Atunci când s-a stabilit ce categorii profesionale au dreptul la pensii speciale, un senator UNPR (partidul lui Gabriel Oprea pe vremea aia) pe nume Haralambie Vochițoiu a completat legea cu următoarea prevedere: jurnaliștii care fac parte dintr-o uniune de creatori de utilitate publică și-s pensionați în sistemul de stat beneficiază de o indemnizație ce reprezintă 50% din pensie, „cu condiția să nu depășească două salarii de bază minime brute pe țară”.

O șmecherie, am găsit aici mai multe detalii, dar ideea e că în acest moment în România există o singură asociație care a primit statut de utilitate publică din partea statului – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).

Chiar dacă am 25 de ani, știu că e bine să te gândești la viitor încă de acum. Așa că am zis: de ce să nu mă înscriu și eu în asociația asta și, când o veni timpul, să bag în buzunar o pensie mai mare cu 50% decât colegii mei? Nu știu dacă realizezi, dar procentul ăsta poate reprezenta lejer diferența dintre o viață la bătrânețe mizerabilă (ca a majorității pensionarilor din România) și una cel puțin decentă. Am început să fac toate demersurile ca să ajung în UZPR, numai că m-am trezit într-un fel de ospiciu. Dar să nu anticipez.

Cum devii membru al uniunii ziariștilor privilegiați

Așadar, undeva pe la jumătatea lui august, îmi iau inima-n dinți și mă deplasez până la sediul UZPR, lângă KFC-ul de la Romană. Vreau să aflu ce trebuie făcut ca să devin unul dintre cei aproape 2000 de membri ai Uniunii (din care peste 750 sunt pensionari). Mă întâmpină un domn amabil, Ovidiu Zamfir, singurul om din sediul ăla care nu părea să fi prins bătălia de la Călugăreni.

Îmi spune mai întâi de ce acte am nevoie pentru dosarul de înscriere: dosar de încopciat ½, cerere de înscriere completată cu tot ce trebuie, două fotografii color în format 2.5 cm X 3.2 cm, copie după buletin, copie după actele de studii (licență, master sau doctorat), un CV de presă, recomandare din partea angajatorului, câteva articole scrise de mine, carte de muncă/contract sau adeverință de la locul de muncă, cazier judiciar.

Mă avertizează că cei din comisia de atestare sunt foarte exigenți și aș face bine să nu uit vreun act, altfel voi fi trimis la plimbare. Apoi, procedura e așa, adaugă el: compui dosarul, îl lași comisiei de atestare, iar dacă te sună și-ți spun că totul e ok, te întorci la sediu, plătești cotizația anuală și ridici legitimația – voilà, acum ești membru. Cotizația e 150 de lei, iar eliberarea legitimației costă și ea încă 10 lei. Dacă vrei să te abonezi la revista Uniunii, Cronica Timpului (ce nume, Doamne), mai trebuie să scoți 30 de lei din buzunar. În total, ar însemna 190 de lei, dar na, dacă vrei 50% în plus la pensie, tre’ făcute și anumite sacrificii.

Dacă ai carnet și mașină, mai primești ceva – un ecuson de parbriz pe care scrie „Presă”. Ecusonul ăsta e foarte important, îți va deschide multe uși în cariera ta de gazetar al patriei, spune domnul Ovidiu:

„Avantajul e că-n toate parcările publice din București nu se plătește. Iar prin alte părți e văzut bine. Adică, mai ridici o barieră pe undeva. Pe la Romexpo mai poți să mai intri, pe la muzeul satului, le zici «sunt de la Presă, am nevoie să intru», îmi ridică și mie bariera. Mai sunt niște mici facilități. Acum, e și de înțelegerea paznicilor de pe acolo, cât judecă ei. Dar există, că de asta-l facem. E și ăsta 10 lei, opțional.”

Sursa: vice.com/ 2017