Nici dacă, nebun fiind, aș fi zgârâiat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mânâstirea dintr-un Lemn, nu mi-ar fi cerut cineva daune cât valoarea unui apartament.

Mi s-a reproșat însă că am atentat la onoarea unui persoane care și-a construit o carieră impecabilă în presa din județul Vâlcea.

În primul rând, mă întreb în ce situație este presa dacă cineva care nu a reușit să facă studii universitare poate face o carieră în acest domeniu. Prin calificare la locul de muncă ? Probabil. Aici a ajuns presa vâlceană al cărei prim cotidian liber și privat îl construiam la mine acasă, în ianuarie 1990.

Nu scrisesem nimic, nici de bine, nici de rău, despre ”persoana cu o carieră impecabilă”, preluasem doar dintr-un alt ziar un articol, spunând că nu e normal ca limbajul presei să ajungă atât de vulgar. ”Persoana impecabilă” se certa cu o altă persoană din presă, ca la ușa cortului, iar eu am comentat acest aspect probabil în virtutea faptului că am predat la două universități o disciplină numită ”Actualități și mentalități în presa locală” și am publicat o carte cu acest titlu.

În judecată nu a fost chemat autorul articolului, ci eu, fiindcă preluasem și comentasem. Eram important eu, fiindcă mă cheamă cum mă cheamă, fiindcă am fost printre cei care au început presa după revoluție, fiindcă am trecut prin multe școli, ceea ce unii nu pot să suporte.

Trei completuri de judecată, șase judecători de la trei instanțe au respins ideea că aș avea vreo vinovăție și ar trebui să plătesc ceva. ”Persoana cu o carieră impecabilă” s-a lins pe bot de valoarea unui apartament, nu e reușit să ia niciun ban de la gura familiei mele, asta după cinci ani de procese.

Nu am dat pe nimeni în judecată, în viața mea. Mă simt prea bine, îi sunt prea recunoscător lui Dumnezeu pentru ceea ce îmi oferă, în primul rând iubire, sănătate și pâine pe masă,  așa încât am bucuria de a trece peste învinovățirea altuia. Nu ne legăm suficient de mult în presă de viața politică și socială a unor oameni pentru a mai pretinde daune atunci când se leagă alții de noi ? Să zicem mersi dacă vom scăpa cât de cât ieftin la judecata finală.

Oricum, repet, nu eu scrisesem, nu eu semnasem, dar ura și invidia se îndreptau către mine, ca să nu mai zic că păream solvabil, capabil să vâr în cont ”persoanei impecabile” o sumă uriașă.

Ceea ce m-a impresionat la acest proces a fost depoziția martorului acuzării , o altă persoană din presa vâlceană, probabil cu o carieră fel de impecabilă. Desigur, fiecare are dreptul să să își sume riscul metafizic și să declare ce vrea după ce a jurat pe Biblie să spună adevărul și numai adevărul.

Nu articolul în sine, ci faptul că îl preluasem eu făcuse ravagii, provocase boli grave atât ”persoanei impecabile”, cât și cuiva din familie, prsonalitatea suferea, daunele profesionale curgeau, tristețea era copleșitoare, judecătorii erau chemați să ”repereze” onoarea, iar banii mulți să compenseze suferința.

Este aceasta o metodă de a căuta dreptatea, ori de a stoarce bani ? Cred că sunt îndreptățit, după cinci ani de proces, să îmi pun această întrebare la care nu voi răspunde, îi las pe alții să o facă.

În fine, pe zeci de pagini, trei hotărâri judecătorești explică adevărata natură a procesului și resping orice pretenție, ba chiar ridică o serie de semne de întrebare.

Le cer scuze magistraților că presa vâlceană, la nașterea căreia am lucrat, i-a atras în această mizerie. Nu le mulțumesc pentru dreptate, fiindcă acești oameni nu au nevoie de mulțumirile justițiabililor, dar vreau să știe că se bucură, fără să știu cine sunt,  de stima mea și a familiei mele.

Evident, se vor bucura de blamul unei ”persoane cu carieră impecabilă” din presa vâlceană.

Am păstrat în site articolul cu pricina pe tot percursul procesului, pentru că știam că sunt nevinovat. Acum, adică imediat ce închei aceste rânduri, îl voi scoate din site, nu își mai are rostul, justiția a făcut dreptate, iar ”persoana impecabilă” sper să fi înțeles ceea ce trebuie  din aceste hotărâri judecătorești.

Pentru mine, acel articol și acea persoană nu sunt o miză.

De ce am scris totuși rândurile de față, de ce nu am renunțat la comentarii ?

Pentru că, pe lângă cei 60.000 de euro, ”persoana impecabilă” solicita justiției să mă oblige să public în cinci ziare mari ale țării, zi de zi, vreme de o săptămână, precum și la posturile de televiziune din Vâlcea, tot zi de zi, la jurnalele de știri, hotărârea judecătorească finală.

Adică să afle întreaga țară că a câștigat, că și-a ”reperat” onoarea, că am plătit și am fost umilit în justiție.

Evident că acum nu cred că ar mai dori să fie publicată acea hotărâre și nici nu o voi publica. Am vrut totuși să afle oamenii câte ceva, măcar din articolul de față.

Acum, după redactarea hotărârii, voi avea de recuparat cheltuieli de judecată. Le voi recupera, pentru că vreau să dau de băut prietenilor mei din banii unei ”persoane impecabile” a presei.

N-au mai băut, precis, din așa ceva.

Gheorghe Smeoreanu

P.S. Renunț, totuși, la recuperarea cheltuielilor dacă ”persoana impecabilă” promite să își cumpere de acești bani cărți bune și să le citească. Lecturile de calitate îți taie pofta de a te mai considera impecabil.