„Având în vedere faptul că am început anul 2025 cu o postare despre istorie, în care am pomenit de conceptul „Fake History” și alte provocări la adresa acestei științe, mi-am zis că nu există subiect mai potrivit decât istoria și pentru a începe anul 2026.

Răsfoind o carte scrisă de istoricii Will și Ariel Durant, câștigători ai Premiului Pulitzer pentru un volum din cele zece intitulate „Povestea civilizației”, am selectat câteva definiții ale istoriei oferite de acești distinși și regretați autori.

„Istoria umană este un mic punct în spațiu, iar prima sa lecție este modestia” (p. 14). Autorii fac această afirmație argumentând că existența, evoluția și istoria omului depind în mod substanțial de astronomie, geologie, geografie, biologie, etnologie, psihologie, etică, religie, economie, politică și război. Natura, comportamentul și perspectivele omului ar trebui explicate prin intermediul acestor categorii.

„Istoria”, au remarcat ei, „este, mai presus de toate, crearea și înregistrarea moștenirii intelectuale, morale și estetice a omenirii; progresul este abundența, utilizarea, conservarea și transmiterea tot mai mare a acestei moșteniri” (NY Times).

„Pentru cei dintre noi care studiază istoria nu doar ca o amintire a nebuniilor și crimelor omului, ci și ca o amintire a sufletelor generative, trecutul încetează să mai fie o cameră deprimantă a ororilor; devine un oraș ceresc, o țară spațioasă a minții, în care o mie de sfinți, oameni de stat, inventatori, oameni de știință, poeți, artiști, muzicieni, filozofi și îndrăgostiți încă trăiesc și vorbesc, predau, sculptează și cântă.” (Idem). „Omul, nu Pământul, construiește civilizația” (p. 16).

Această ultimă latură pozitivă a istoriei omului încerc să le-o cultiv elevilor mei la orele de curs. Asemeni soților Durant, le spun și eu copiilor că geografia e matricea istoriei, mai ales în cazul nostru, al românilor. Conform lor, „Egiptul a fost „darul Nilului”, iar Mesopotamia a fondat civilizații succesive „între cele două fluvii” și de-a lungul canalelor. India este fiica fluviilor Indus, Brahmaputra și Gange; Italia împodobește văile fluviilor Tibru, Arno și Po.” Așa cum România s-a dezvoltat de-a lungul Dunării și în lanțul munților Carpați, la fel și Germania s-a dezvoltat de-a lungul Elbei și al Rinului, iar Franța de-a lungul Ronului, Loarei și Senei.

„Când au devenit prea numeroși pentru teritoriul inițial, grecii au fondat colonii pe țărmul Mediteranei („ca broaștele pe malul unui eleșteu”, spune Platon) și al Mării Negre” (p. 15). A urmat confruntarea daco-romană tot pe malurile acestui râu important, probată prin Columna lui Traian și podul construit de Apolodor din Damasc. Apoi a venit rândul Apostolului Andrei (prin sorți) să răspândească învățăturile lui Hristos prin Bitinia și Marea Neagră și „părțile Propontului, Halcedonului și Vizantea, sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea și altele ce sunt pe Dunăre”. Ne-au nenorocit invaziile celor mai numeroși, așa cum ne-au apărat geografia, instinctul extraordinar de supraviețuire și comerțul. Este cea mai scurtă definiție a istoriei noastre.

Astăzi, la 2026 de ani de la nașterea lui Hristos și la peste 6 milioane de ani de la apariția lui Homo sapiens, când influența factorilor geografici descrește pe măsură ce tehnologia avansează, singurul lucru pe care îl putem face în mod individual cu adevărat este să transmitem civilizația. Istoria este acumularea civilizației. Iar ea „nu e moștenită, ci trebuie învățată și meritată de fiecare generație de la zero; dacă s-ar întrerupe transmiterea timp de un secol, civilizația ar muri și ne-am reîntoarce la starea de sălbăticie”.

Citiți și „Lecțiile istoriei. Studii despre 5.000 de ani de istorie, cultură și civilizație umană” de Will și Ariel Durant, Editura Litera, București, 2020.”

Prof. dr. Nicolae Georgescu