La ceremonia de decernare a Ordinului Steaua României care a avut loc marţi, la Cotroceni, Iohannis s-a comportat execrabil cu Simona Helep. Este opinia ziaristului sportiv Cristian Geambaşu, din care spicuim

”Funcția bate gentlemanul
Au fost câteva minute de așteptare cumva stânjenitoare. Aliniați în dreapta salonului de festivități al Palatului Cotroceni, familia, apropiații și echipa campioanei de la Wimbledon. Ilie Năstase era alături de muuult mai tânăra sa logodnică. Simona a apărut condusă de șefa de protocol a administrației prezidențiale și a stat cuminte în colțul opus al sălii, în așteptarea întâiului om în stat. Cam mult după mintea mea, dar poate că astea or fi protocoalele Cotrocenilor. Nu lași totuși o doamnă să te aștepte numai pentru că tu ai funcție mai mare.

Un actor decent. Atât
Klaus Iohannis, alesul multora dintre noi acum 4 ani, s-a comportat în nota obișnuită. A pășit agale, a nu se confunda cu solemn. Rece, impersonal, cu un zâmbet sintetic pe chip. După momentul intonării imnului național, prilej pentru președinte să își țină ritualic mâna dreaptă la inimă, a urmat discursul. Citit corect, rostit pe același ton egal cu care învestește un ministru al agriculturii sau anunță un referendum, de ce nu, pentru interzicerea tăierilor de păduri. Cu tradiționala frazare tărăgănată, întreruptă pe alocuri de scurte zâmbete adresate asistenței și camerelor TV.
Un actor decent și atât domnul Iohannis. Cel pentru care acum 4 ani și-au rupt hainele de pe ei zeci de mii de români din diaspora. Dar nici pe departe la nivelul interpretativ al lui Emmanuel Macron ori al predecesorului acestuia în fruntea republicii franceze, Francois Hollande. Nu de actorie era însă nevoie acolo, nici de exhibiționism băsescian, ci de un pic de umanitate. Simona merita mai mult decât o strângere de mână din partea președintelui tuturor românilor. O îmbrățișare, de ce nu un sărut pe obraz. Ce, se încălca protocolul? Era populism, familiarism?

A văzut sau n-a văzut?
Apropo, aș fi tare curios, sper că nu doar eu, să aflu dacă domnul Iohannis a urmărit finala de la Wimbledon. Sigur, în măsura în care timpul atât de prețios i-ar fi permis. Că dacă ar fi văzut meciul, dacă ar fi fost pătruns de emoția aceea aproape materială din clipa în care cele două finaliste au călcat iarba Arenei Centrale ar fi zis ceva de genul „dragă Simona, am trăit cu sufletul la gură, m-am rugat pentru tine și m-am bucurat la sfârșit ca și când ai fi fost copilul meu! Iar când totul s-a terminat, mi-au dat lacrimile, ditamai bărbatul și șeful de stat cum mă vezi!”

Între fișa postului și umanitate ce votați?
Era prea mult. Era prea mult? Nu știu, așa cum nu vom ști dacă președintele Klaus Iohannis a văzut finala de la Wimbledon sau pe cea de la Roland Garros 2018. Și poate că asta e fișa postului unui politician al deceniului doi din mileniul trei. Să fie rece, impersonal, distant. Deși nici asta nu cred. Ce mi se pare că ignoră dl. Iohannis este că mulți, foarte mulți dintre cei care sunt suporterii Simonei, acasă, dar mai ales în străinătate, sunt totodată și suporterii lui. Un om sincer și bun politician în același timp nu rata un astfel de prilej”.