Dat fiind că am debutat în presă la vârsta de 14 ani, probabil că sunt unul dintre cei mai longevivi, ca să nu zic bătrân, ziariști în activitate din România. Îl întrec pe Ion Cristoiu.

Nu contează, viața nu e un concurs.

Vârsta și experiența îmi dezvoltă acuitatea, dar îmi și deplasează anumite percepții, adică nu îi mai judec neapărat pe politicieni în funcție de cifre și realizări, ci mai ales pe bază de suflet și conștiință.

Sunt conștient că procedând astfel, nu sunt mainstream.

Iau un exemplu. Rădulescu, președintele de la Vâlcea, nu îmi atinge inima cu atragerea de fonduri europene și cu investițiile în infrastructură. Mă gândesc că, teoretic, ar putea exista cineva care să muncească și mai bine. Mă emoționează însă Constantin Rădulescu atunci când îl văd empatic.

De curând, când s-a bătut țărușul la un centru de îngrijire a vârstnicilor, în comuna Popești, omul a zis că după finalizare, ar trebui să fie acolo și o sală în care bătrânii să discute cu rudele, ba chiar și un câine în curte. Poate că omul în vârstă avea cățel înainte de a veni aici, de ce să nu îl mai aibă ?

Nu știu cât costă acel centru și nici nu mă interesează, m-a uns la suflet ideea cu câinele.

(În paranteză fie spus, precis șeful s-a gândit la tatăl său, decedat, au și el și fratele lui, Lucian, un cult al părinților).

Veți zice că m-am prostit, am devenit emotiv . Vă răspund că viața nu e făcută din cifre, nici măcar din investiții, e făcută din dragoste de oameni.

Acum, aflu că Rădulescu a virat 200 de mii de lei din fondul de rezervă al CJ Vâlcea către sinistrații de la Suceava.

Am sesizat bine, omul are inimă și apreciez asta mai mult decât miliardul de euro pe care l-a promis ca investiții în acest mandat.

Mandatele vin și trec, până la urmă, vine unul, trece și altul nu mai vine.

Sufletul dăinuie.

Îmi asum încă o dată că nu sunt mainstream.

Gheorghe Smeoreanu