Totuși, această istorie trebuie spusă. Măcar pe scurt, înainte de a ne întoarce la scandalurile din politică.

Așadar, de vreo 23 de ani, adică de când am fost împreună în echipa care a editat “Curierul de Vâlcea”, primul cotidian privat din România modernă, eu și ziaristul vâlcean Silviu Popescu ne-am iubit ca șoarecele și pisica.

Nu știu câte articole dure am scris unul despre altul, să fie 50, să fie 100 ? Așa era moda prin anii `90, să se înjure ziariștii locali între ei, mai ales în zona asta a Olteniei și Munteniei.

Răbufniri au mai fost și după 2000, așa, ca să ne menținem în formă și să nu uităm pe cine disprețuim. Ba chiar și aproape de zilele noastre ne-am mai servit câte-o bârfă la gazetă, câte un sfat dușmănos, fiindcă, ce să-i faci, crescusem băieți mari și era nevoie să încheiem conturile definitiv.

Și atunci s-a născut cățelușa Honey, un husky de o frumusețe și o tandrețe fără seamăn.

S-a născut în curtea LUI. Dar mi l-a dăruit MIE, pentru fetița mea.

După 100 de înjurături.

De curând, Silviu Popescu a mai făcut o voltă, a zis ceva nașpa rău, precum că aș fi…Dar mai bine lasă…

Cum să-i mai pot întoarce vorba ? Mai bine întorc obrazul.

Când o văd pe Honey Husky Smeoreanu, știu că Silviu Popescu e un om bun, foarte bun.

Au și cățeii rolul lor în presa de provincie.