Începe să nu mai fie la modă să îl înjuri pe Liviu Dragnea ?

 

 

 

 

 

 

Este la modă printre cei care se consideră specialiști în domenii sociale să se prezinte ca fiind sceptici, dacă nu critici sau demolatori în legătură cu Liviu Dragnea și partidul condus de el. Cei care procedează astfel își construiesc o imagine pe care o consideră bună pentru export, se raliază anumitor grupări elitiste, ori pur și simplu se simt bine mergând pe un anumit trend. Iată însă că apar semnale potrivit cărora trendul își pierde din vigoare, ba chiar își schimbă semnul, putând deveni un trend inversat. În cadrul rubricii sale de la DCNews, Remus Borza nu ezită să îi acorde lui Liviu Dragnea nota 10.

Liviu Dragnea nota 10 – I-a trecut glonțul pe la ureche. Votul de încredere dat lui Dragnea de membrii Comitetului Executiv al PSD reprezintă o victorie importantă, dar de etapă. Dragnea e departe de câștigarea războiului. Din contră, are toate șansele să-l piardă. Suntem doar într-un relativ armistițiu, în care taberele își gândesc foarte bine următoarele mutări. Dragnea e singur împotriva tuturor. Chiar și în PSD e din ce în ce mai izolat și trădat tocmai de cei pe care i-a promovat în Guvern și în funcții de conducere ale partidului. Trebuie să își identifice adversarii. Și așa cum spuneam, nu sunt puțini: președintele țării, procurorul general, serviciile secrete, #rezist, cancelariile străine, o parte a presei, și chiar proprii camarazi din PSD sau aliați de guvernare. Dragnea are maxim două, trei luni, pentru a anihila acțiunile adversarilor. Poate recurge la suspendarea președintelui, revocarea procurorului general, promovarea unei ordonanțe pe amnistie și grațiere, diminuarea bugetelor instituțiilor de forță. Dar pentru toate astea, are nevoie de o majoritate solidă în Parlament și de persoane loiale în Guvern. Majoritatea o poate face cu ALDE sau, la fel de bine, cu UDMR și minoritățile naționale. Dragnea va trebui să remanieze miniștrii din gruparea puciștilor și pe cei care nu au performat, înlocuindu-i cu oameni competenți și loiali. Până atunci, trebuie să fie doar lapte și miere în partid. Să renunțe la excluderi, să promoveze dialogul, transparența și consultarea în adoptarea deciziilor majore pentru partid și pentru guvernare. După ce va termina curățenia de toamnă, Dragnea și Guvernul Dăncilă vor trebui să se ocupe de problemele importante ale țării: o reformă reală și profundă a statului, a instituțiilor și a marilor sisteme publice.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul
Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul

Odată cu startul Simfoniei Lalelelor, Parcul Ștrand din Pitești își redeschide zona de agrement și îi așteaptă pe vizitatori cu…

„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea
„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea

Un bărbat de 47 de ani din localitatea vâlceană Păușești a fost oprit ieri de polițiști după ce s-a urcat…

Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!
Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!

Piteștiul trăiește, din nou, zilele lui cele mai frumoase. A fost dat startul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor,…

„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…
„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…

„Paradis Cultural Nights” revine cu cea de-a doua ediție, consolidând un concept cultural distinct, construit în jurul unor seri în…

Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest
Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest

Un conflict izbucnit într-o parcare din comuna vâlceană Cernișoara s-a încheiat cu două persoane reținute de polițiști. Totul s-a întâmplat…