Nici dacă s-ar trezi din morţi toţi Brătienii, s-ar pune la curent cu situaţia şi ar trece la guvernare, dându-i Vizirului preşedinţia Consiliului de Miniştri, nici dacă la Cotroceni ar sta Carol I, România nu ar putea evita o cădere economică vecină cu catastrofa.

În aceste condiţii, nu pot judeca guvernul Orban, fiindcă atunci când corabia se scufundă în mijlocul oceanului nu mai contează dacă eşti un înotător bun sau unul prost, finalul e acelaşi.

Desigur, fiii,nepoţii, verişorii, finii şi amantele vor face ravagii, dar cât pot să fure, nici 1 % din PIB.

Prinsă între Scylla şi Caribda, adică între pandemie şi economie, orice guvernare ar fi ar da chix, sfârşind prin a fi considerată cea mai catastrofală din istorie, iar asta nu e o metaforă.

PNL, primind de la Dumnezeu guvernarea pe ideea vezi ce îţi doreşti că s-ar putea să ţi se întâmple, va fi pedepsit pentru toate mizeriile din cei 145 de ani de existenţă, pe care, apropo, îi va aniversa în curând,  fiind condamnat la iadul trecerii în opoziţia cea veşnică.

Aşa stând lucrurile, PSD nu are de ce să îşi dorească nici să treacă vreo moţiune de cenzură, nici să câştige eventuale alegeri anticipate. Anticipate faţă de sfârşitul pandemiei.
Liberalii trebuie lăsaţi să moară cu coronavirusul nu în gât, ci de gât.

Orice altă discuţie despre Cîţu, ori Anisie, despre Tătaru sau Violeta Alexandru devine joc secund, o mimare a normalităţii în scopul ţinerii presei şi democraţiei la aparate. Viaţa politică nu poate fi decât o iluzie, e ca şi cum ai convoca Parlamentul să dezbată despre invazia extratereştrilor sau impactul cu un meteorit.

Să îi lăsăm, aşadar, pe Iohannis şi Orban să primească ceea ce merită de la viaţă, oricum treaba se va sfârşi pentru ei nu prost, ci catastrofal, pur şi simplu îi văd pe amândoi în elicopter, în zbor final spre o Târgovişte simbolică.

Tot ceea ce pot face oamenii este să îşi ia soarta în mâini, să se roage, să suporte stoic situaţia până când ţara va urca din nou în trenul acum oprit al istoriei.

Cât despre cei doi lideri amintiţi mai sus şi gărzile lor mai mult sau mai puţin oculte, nu mai e nimic de spus, vom aştepta pe malul fluviului până când cadavrele lor politice vor pluti prin faţa ochilor noştri.

Gheorghe Smeoreanu