L-am căutat pe Mircea Andrei pentru un dialog. Simţeam că mă sufoc, profesional vorbind, dacă nu aflu totul chiar de la sursă. 

De ce, pentru ce, încotro ?

Mircea Andrei a inventat ceva într-un domeniu – politica românească – în care părea că nu mai e nimic de inventat. 

A inventat plecarea de la un partid la niciun partid.

A plecat din PDL împreună cu 22 de primari argeşeni şi cu o mulţime de membri. 

E ceva straniu, la prima vedere, în această plecare spre nicăieri. Seamănă cu dispariţiile misterioase. O legiune romană a dispărut în Anglia. O caravană a dispărut în deşert.

De ce, pentru ce, încotro ?

L-am găsit pe acest om la Neptun, unde s-a dus cu familia într-o vacanţă de patru zile.

Problema e simplă, răspunsurile sunt clare.

-PDL este un drum înfundat pentru Argeş. Când eram la guvernare, Argeşul nu primea nimic, fiindcă eram la coada listei, zice Andrei.

Am bătut atâta drum pentru o explicaţie atât de sumară ? Şi nici măcar nu-mi place să mă prăjesc la soare.

Lucrurile sunt însă mai complicate şi iată de ce.

Mircea Andrei ascunde un secret, unul foarte grav. Un secret pentru care se plăteşte cu umilinţa, cu ruşinea, cu capul.

Ţineţi-vă bine, fiindcă sunt în măsură să îl dezvălui, în premieră naţională. Iată-l:

Mircea Andrei e un om fericit.

N-am bătut drumul zadarnic, am aflat ceea ce tocmai v-am spus, iar acest secret explică multe, poate chiar totul.

Mircea Andrei este un om fericit, un om liber, un om pe care nu poţi să-l cumperi.

În politica românească trebuie să fii, în genere, un nefericit, un suferind, un bolnav de compromisuri.

Mai ales în PDL, la ora actuală, dacă nu eşti puţin bolnav nu poţi să stai.

Totuşi, să pleci nu e de ajuns, să dispari, nu e suficient. Trebuie să şi ajungi undeva.

Un avion american a decolat, se zice, în 1947, pentru a ateriza în 1990. Echipajul şi pasagerii erau morţi, la bord.

Pilotul Mircea Andrei, echipajul şi pasagerii vor ateriza într-o asociaţie. Urgent, ca să nu păţească precum cei din avionul american.

Aeroportul unde vor reveni, după acest zbor care părea în neant, se numeşte Asociaţia pentru Argeş şi Muscel.

Pare o utopie.

Fără utopii, omenirea ar fi rămas în epoca de piatră.

În zilele noastre, în România, pentru a-ţi permite luxul utopiei trebuie să fii un om liber şi fericit.

Trebuie, fără alte comentarii, să te cheme Mircea Andrei.