Luminiţa Daniela Saviuc, românca originară din Suceava şi autoarea din 2014 a celui mai citit material motivaţional din lume, distribuit pe internet de peste 1,2 milioane de oameni, scrie, într-o postare făcută pe blog, despre acele idei şi gânduri care ne împiedică să ne dezvoltăm ca oameni şi să fim fericiţi. (Adevărul).
Lui Victor Ciutacu îi pute ceea ce scrie Luminița Daniela și o tratează drept tâmpită.
Cine zice ăla e.
Iată ce scrie Ciutacu:
Tânăra asta de succes, frumoasă și liberă, bănuiesc, a consumat un caiet ca să scrie „să fie bine, ca să nu fie rău”. Iar un milion și ceva de imbecili au dat pe spate citind un noian de platitudini și au dat share, mândri că și-au dat seama cum să se realizeze-n viață. Sigur, populația Planetei sporește, cantitatea de inteligență rămâne constantă, da’ pe cuvânt că fenomenu-i îngrijorător.
Ne aflăm în situația tipică a unuia care înjură ca să fie băgat în seamă. Iată ce idei ne propune Luminița Daniela:
1. Purifică-ţi gândurile
2. Asumă-ţi 100% responsabilitate pentru propria ta viaţă
3. Renunţă la tot ce e toxic în viaţa ta – gânduri, idei, prietenii, obiceiuri, oameni, etc.
4. Fii bun cu tine însăţi ca să poţi fi bun şi cu cei din jur
5. Apreciază fiecare experienţă şi fiecare persoană care vine în viaţa ta, bună sau rea
6. Construieşte-ti viaţa nu pe baza a ce ai trăit în trecut, ci pe baza a ce vrei să trăieşti în viitor.
7. Foloseşte-ţi imaginaţia şi îndrăzneşte să visezi. Trăieşte-ţi viaţa ca şi cum nu ar exista limite.
8. Petrece mai mult timp în natură
9. Fii autentic. Fii vulnerabil. Ai încredere în tine. Trăieşte-ti viaţa după propriile tale reguli, nu după regulile învechite ale celor din jur.
10. Renunţă la frică şi permite-i iubirii să-i ia locul.
Pun pariu că Victor Ciutacu nu îndeplinește niciuna dintre aceste 10 reguli.
Dar niciuna !
Altfel, n-ar fi el, Victor Ciutacu, vedetă tv în România.

























Lasă un răspuns