Câinii și pisicile sunt martorii noștri împotriva materialismului criminal. În fiecare moment, aceste ființe mărturisesc faptul că sufletul e mai presus de trup și astfel ajută credinței noastre.

Cu pisicile și câinii avem permanent dovada vie că există o barieră a cunoașterii, iar dincolo de ea se află misterul iubirii necondiționate.

Animăluțele noastre îl confirmă pe Wittgenstein, în ideea că limba omenească are limitele ei, iar comunicarea înseamnă cu mult mai mult.

Apoi, este tulburătoare ideea că pisicile și câinii sunt și ei contemporanii noștri, pe linia pură a lui a fi, a trăi, a iubi. Căci soarta omului și a dobitocului este aceeași, după cum ne încredințează Ecleziastul.

Aceste suflete cu coadă au propria viziune a lumii, propriul colaps cuantic și, în consecință, prin ele comunicăm permanent cu alte universuri.

Dormim și ne trezim împreună, trăim și murim la fel, noi mult mai anxioși, animalele infinit mai senine.

Priviți în ochii lor și veți vedea că refuză orice sens și interpretare, lăsându-și privirea curată. Animalele nu caută adevărul, ele sunt adevărul.

Ne întâlnim uneori în joc și jucând-ne împreună facem schimb de condiție, de nu se mai știe cine e om, câine sau pisică.

Cîinii și pisicile noastre sunt dintre ”cele nebune ale lumii”, care ”le fac de rușine pe cele înţelepte”, sunt ”lucrurile slabe ale lumii, care le fac de rușine pe cele tari” și împreună fiind știm că nu trebuie să ne lăudăm în fața lui Dumnezeu.

Există o conștiință de câine și o conștiință de pisică, o conștiință a tot ce trăiește, o conștiință despre care, cu bucurie vă spun, că nu se cunoaște nimic.

Zero cunoaștere, maximă dragoste.

Gheorghe Smeoreanu