De când lumea în care trăim are dimensiunile unui sat global,
De când valurile de (i)migranţi care inundă Europa comunitară sunt mai mari decât cele ale potopului biblic, iar într-o perspectivă previzibilă de timp, ameninţă cu extincţia rasa de care este încă populat bătrânul nostru continent,
De când principii democratice şi drepturi ale omului, promovate şi apărate ,,cu săbii de-oţel” de societăţile civilizatoare, pentru orice fiinţă umană aflată în restrişte, tind să prevaleze în raport cu asigurarea protejării vieţii cetăţenilor propriului stat,
De când nu mai apucă să ni se cicatrizeze traumele produse de o nenorocire din propriul nostru #colectiv şi sufletul ne este cernit şi speriat de o alta,
Pentru a nu mâna ,,turma” noroadelor (care se consideră a fi neprotejate), spre colţii oricărei extreme (dreapta şi/sau stânga, aproape că nu mai contează) – din ce în ce mai antiraţionale, rasiste şi xenofobe – statul, prin instituţiile sale specializate, înainte de a se,,deschide” pentru primirea şi adoptarea alogenilor aparţinând altui spaţiu de cultură şi civilizaţie, trebuie să se achite de obligaţia pe care şi-a asumat-o contractual faţă de noi, proprii săi cetăţeni: aceea de a ne proteja bunurile şi, mai ales, vieţile.

Dacă statul actual şi U. E. (construcţia suprastatală la care am aderat de bunăvoie), nu se pot achita de acest rol, dacă nu mai pot satisface aceste minime aşteptări sociale, să nu ne mirăm de recrudescenţa dreptei şi a extremei dreapta în vestul Europei! Şi, de ce nu, în România! Să nu ne mirăm de ceea ce a început să se întâmple în Franţa preelectorală şi anume scindarea societăţii în două părţi ireconciliabile: apărătorii cu orice preţ a libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti şi adepţii limitării acestora pentru asigurarea unui plus de siguranţă existenţială. Altfel spus, acceptarea de bună voie a limitării propriei libertăţi civice pentru un plus de siguranţă!

În ce ne priveşte, purtăm în simulacrul de democraţie, toate traumele recente produse de regimul (cripto)comunisto-iliescian, pe lungul drum spre nicăieri al devenirii noastre postdecembriste: schimbarea formei de proprietate făcută prin amăgirea unui vulg flămând că ,,noi nu ne vindem ţara”, (pregătind astfel condiţiile ca să o preia pe nimic, prin metoda MEBO, securiştii şi acoliţii lor); marşurile antidemocratice ale cohortelor pretoriene de mineri (chemaţi în mod repetat ca să snopească în bătaie cu… flori tineretul emancipat al ţării) etc. Dar acest ,,argument” nu este suficient pentru a justifica atitudinea de târâtoare nevertebrată a foştilor şi actualilor noştri guvernanţi, care acceptă fără să crâcnească orice comandă venită de la centru. Indiferent de numărul… migranţilor musulmani care ne-au fost repertizaţi aleatoriu pentru a fi ,,integraţi” în cultul valorilor democraţiei autentice şi cel al respectării libertăţilor cetăţeneşti!

Lucru greu, dacă nu cumva imposibil de realizat, datorită ,,rezistenţei” naturale la integrare a acestor imigranţi, în majoritate plecaţi de acasă pentru motive preponderent economice.

Pe când noi românii, cu excepţia a doar câtorva voci răzleţe şi disonante, ne-am ferit să dezbatem deschis (cu argumente pro şi contra), această aparent delicată problemă, alţi lideri politici ai lumii (încă) libere nu s-au sfiit să exprime poziţii ferme şi să adopte atitudini tranşante faţă de flagelul musulmanizării statelor lor.

În contextul celor petrecute recent în capitala Franţei, o să expunem doar câteva asemenea poziţii, reprezentând atitudini responsabile ale unor personalităţi contemporane ale vieţii politice, administrative, ştiinţifice sau cultural-artistice care – spre deosebire de ,,mutul” nostru suprem – se simt responsabile faţă de cetăţenii care i-au ales şi de apărarea valorilor culturii în care s-au format.

Fără a avea pretenţia folosirii unor ştiri inedite, în condiţiile în care – cu mai mult sau mai puţin timp în urmă – unele din aceste luări de poziţii au fost virale pe net, considerăm că este benefic să ne reamintim cum se vede din afara Europei această problemă.

I. Doamna Julia Eileen GILLARD a fost prim-ministru al guvernului Australiei (2010-2013). O adevărată ,,Doamnă de fier” a unei ţări având dimensiunile unui continent. Şi care şi-a permis să abordeze tranşant problema adaptării sau nu a unor nou veniţi la tradiţiile cultural-creştine ale Australiei. Care şi-a permis să spună NU tuturor acelora care încearcau să le determine pe ,,gazde” să se schimbe, înainte de a încerca ei să se adapteze realităţilor şi cerinţelor unei societăţi primitoare.

Fără teamă, d-na Gillard i-a sfătuit pe musulmanii care doresc să trăiască după preceptele Shariei (legea islamică) să exercite dreptul de a părăsi Australia: «Este o problemă de tip „take it or leave it”. Am obosit ca această naţiune să îşi facă atâtea griji dacă nu cumva ofensează unele persoane venite aici recent, sau cultura lor. Cultura noastră s-a dezvoltat timp de peste două secole, după atâtea zbateri, încercări şi victorii ale milioanelor de bărbaţi şi femei care au căutat libertatea.

Vorbim engleza, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau altă limbă. Deci, dacă doriţi să faceţi parte din societatea noastră, învăţati limba noastră!! Cei mai mulţi australieni cred în Dumnezeu. Nu este vorba despre ,,dreapta creştină” sau ,,presiuni politice”, este o realitate faptul că această naţiune a fost fondată de bărbaţi creştini şi femei cu principii creştine. Este, cu siguranţă, adecvat de a afişa această realitate pe pereţii şcolilor noastre!

Dumnezeu vă deranjează? Dacă DA, vă sugerez să luaţi în considerare o altă parte a lumii pentru a trăi acolo, pentru că Dumnezeu este parte a culturii noastre. Acceptăm convingerile voastre, fără întrebări. Tot ce vă cerem este să respectaţi convingerile noastre, să trăiţi în pace şi în armonie cu noi.

Aceasta este ţara noastră, pământul nostru şi stilul nostru de viaţă, de care vă oferim posibilitatea de a vă bucura. Dar, din momentul în care începeţi să vă plângeţi, să gemeţi şi să bombăniţi despre steagul nostru, angajamentul nostru, convingerile noastre creştine, sau stilul nostru de viaţă, vă încurajez să profitaţi de o altă mare libertate australiană: ,,dreptul de a pleca”. Dacă nu sunteţi fericiţi aici, ei bine, plecaţi! Noi nu v-am forţat să veniţi! Aţi venit de bună voie, atunci acceptaţi ţara care v-a acceptat aşa cum sunteţi!»

II. Actorul american de culoare, producătorul de televiziune, solistul şi veteranul comediei stand-up, William Henry ,,BILL” COSBY jr., referitor la lipsa de disponibilitate a musulmanilor la integrare, declara în anul 2011(după ce împlinise vârsta de 74 de ani): «Sunt sătul să mi se tot spună că Islamul e „Religia Păcii” când în fiecare zi pot citi zeci de relatări cu musulmani care îşi omoară surorile, soţiile şi fiicele pentru „onoarea” familiei; sau despre musulmani care manifestează violent pentru cea mai mică ofensă; sau despre musulmani care omoară creştini şi evrei fiindcă nu-s ,,credincioşi adevăraţi”; sau despre musulmani care ard şcolile de fete; sau despre musulmani care omoară cu pietre victimele violurilor, pe care le consideră „adultere”; sau despre musulmanii care le taie fetiţelor mici clitorisul şi labiile vaginului; toate acestea în numele lui Allah, fiindcă Koranul şi Legea Islamică le impune să facă asta».

Despre ,,obligaţia” la toleranţă maximă pe care civilizaţia căreia îi aparţine o impune ca atitudine popoarelor vest europene, Bill Cosby declara: «Sunt sătul să mi se tot spună că trebuie să ,,fim toleranţi cu alte culturi” şi deci trebuie să lăsăm Arabia Saudită şi alte ţări arabe să îşi folosească banii din petrol ca să finanţeze moschei şi şcoli islamice care răspândesc ura contra nemusulmanilor în Australia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, SUA şi Canada. Şi asta în timp ce nimeni care trăieşte în Arabia Saudită sau alte ţări arabe nu are voie să construiască vreo biserică, vreo sinagogă sau vreo şcoală religioasă, care să înveţe lumea despre dragoste şi toleranţă…». Nici ,,grija” excesivă a statului american (şi nu numai!) faţă de cei care nu sunt dispuşi să muncească pentru a-şi procura resursele necesare asigurării existenţei nu i se părea corectă: «Sunt sătul să mi se tot spună că trebuie să „ajut financiar” persoanele care nu au etica muncii pe care o urmez eu. Sunt sătul să mi se tot spună că Guvernul va lua din banii pe care îi câştig – prin forţă, dacă e necesar – şi îi va da oamenilor prea leneşi ca să câştige bani». Un mod de viaţă extrem de convenabil şi pentru asistaţii noştri electoral.

Despre alte asemenea abordări, în episodul următor. Şi un punct de vedere referitor la rolul ,,civilizator” al colonialismului vest-european, premergător Primului Război Mondial.

Tiberiu M. Pană