Corectitudinea politică începe să semene a nevroză politică.

O nevroză obsesivo-fobică.

Evident, ca orice nevroză, corectitudinea politică este plină de contradicții.

Este corect politic să condamni hărțuirea sexuală în formele ei cele mai benigne, dar tot corect politic este să-l lași pe emigrantul musulman să se dedea la violuri pe stradă.

Este corect politic să nu accepți ca un învățător să îi tragă o palmă derbedeului clasei, dar tot corect politic este să îi dai voie acestui derbedeu să îi pună învățătorului note pe net.

Situația seamănă cu aceea în care nobilimea își dresa servitorii să se exprime galant și să facă reverențe. Stăpânii lumii occidentale vor un electorat obsedat de amănuntele corectitudinii politice și incapabil să vadă global mizeria inegalității.

Corectitudinea politică, asemenea altor mode, a sosit, după o vreme, și în România.

Urlă corectitudinea politică în noi că nu a stat Tăriceanu la coadă la preschimbat permise.

Nu zicem însă nici miau în fața situației că un întreg guvern ne trădează minut de minut în favoarea celor care l-au numit.

Corectitudinea politică ajunsă în stadiul de nevroză ne face să punem la spate normalitatea politică și normalitatea în general.

Am devenit corecți politic și anormali la cap.

Câtă corectitudine, tot atâta nebunie.

Gheorghe Smeoreanu