Ponta, Antonescu și susținătorii lor au rămas fără argumente. Aproape întreaga presă de calitate le-a demontat strategia într-un efort de mobilizare admirabil din partea celor mai credibili analiști politici pe care îi are România.
Chiar dacă Băsescu va pierde referendumul, sutele de articole de calitate apărute în aceste zile vor rămâne și vor demonstra că a patra putere în stat nu a trădat nici rațiunea, nici națiunea. Nu îmi amintesc ca vreodată, în istorie, presa românească să se fi concentrat atât de serios pentru a apăra principiile democrației. Poate că acesta este marele câștig al referendumului, certitudinea că România are, totuși, o presă cinstită.
În ultimii ani, presa pierdea constant în credibilitate. A fost suficientă o lună de repliere în fața minciunilor sfruntate și a voluntarismului tembel pentru a se reabilita.
Dincolo de victoriile vremelnice ale unei tabere sau alta, dincolo chiar de degradarea indicatorilor economici și a standardelor de viață, rămâne adevărul generator de speranță că România are o presă democratică puternică, de calitate, dispusă să se bată pentru adevăr.
Iar cu o asemenea presă, nicio țară nu poate fi, până la urmă, învinsă.

























Lasă un răspuns