Nicolae Badiu publică o carte savuros dezorganizată despre Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, IPS Calinic Argeşeanul.

Ziaristul foloseşte un truc şi anume vrea să pară neglijent dar respectuos, distrat dar prevenitor, spontan dar bine temperat, totul pentru a-l scoate pe înaltul ierarh din obişnuita stare hieratică a vlădicilor. Nici nu se poate altfel discuta cu arhiereii dacă vrei să obţii un dialog autentic.

Nu ştiu dacă Badiu a premeditat această atitudine dar la fiecare pagină observăm metoda „Laissez faire et laissez passer” , cartea merge de la sine. Rezultatul este un volum de o naturalețe vibrantă în paginile căruia Arhiepiscopul se spovedește volens nolens, așa încât ”Calinic Argeșeanul la vama vremii” este şi va fi peste veac un izvor unic de cunoaștere a părții omenești din ființa uman – arhierească a interlocutorului.

Ce fel de Arhispicop are Eparhia Argeșului și Muscelului ? Unul jucăuș în sensul înalt din Homo Ludens al lui Huizinga. Unul poznaș în felul lui Ion Creangă. Unul răscolit de întrebări în stil hamletian, acoperindu-și îndoielile printr-o perpetuă improvizație verbală şi comportamentală.

Rezultă portretul unei persoane, nu al unui personaj, aşa cum s-a dus vorba, și te cuprinde, citind, o duioșie față de prea omeneasca înaltă față bisericească, încât la isprăvirea lecturii ai vrea să îl îmbrățișezi și să îi spui:
– Unde şi de ce te-ai ascuns până acum, Înaltpreafinţite ?

Depinde de dispoziţia lectorului, dar vă semnalez că această carte poate fi citită râzând sau melancolizând, neutru nu ai cum rămâne. Calinic Argeşeanul îşi croşetează răspunsurile cu toate firele firii sale, rezultatul fiind o explozie de credinţă însoţită de un strigăt de ajutor în necredinţă, aşa încât vrei să îi fi alături acestui nobil şi chinuit Prinţ al Bisericii.

”Calinic Argeșeanul la vama vremii” este o carte gândită şi scrisă în stil ortodox, adică miza cade pe trăire, pe intimitate, pe spovedanie publică, pe comuniune. Lucrarea are o construcţie de bisericuţă din lemn, mică, misterioasă şi clar – obscură. Există crăpături, ce e drept, dar ce contează din moment ce pe acolo se vede cerul.

Îi mulţumim lui Nicolae Badiu pentru că ne dăruieşte un Calinic Argeşeanul în carne şi oase, un arhiepiscop contemporan pe care îl putem nu doar respecta, ci şi iubi. Îi mulţumim arhiereului că a coborât din turnul de fildeş şi ni s-a arătat, chiar dacă fulgurant, aşa cum este şi cum se osteneşte să devină.

Închei spunând că în noaptea în care am citit ”Calinic Argeșeanul la vama vremii” am simţit de câteva ori bătăi de aripi deasupra lămpii mele de lectură.

Gheorghe Smeoreanu