Faptul că un egal cu Slovacia ar face ca echipa națională de fotbal a României să se califice în optimile campionatului european este cea mai mare nenorocire care se putea întâmpla în acest moment de efuziune patriotică. Practic, situația risipește vraja creată între românii din tribune, între români și echipa lor, anulează, în bună parte, sentimentul renașterii demnității și spiritului național pe stadioanele din Germania.

Viața ne-a întins o capcană din care nu cred că putem ieși fără mari daune sufletești și de conștiință națională.

Ar exista o singură soluție, anume ca antrenorul Edi Iordănescu să declare înaintea meciului că îi roagă pe toți cei implicați direct să uite de blat și ne imploră pe toți să facem același lucru, deoarece le-a indicat fotbaliștilor să lupte fără menajamente, să nu aibă milă de adversar, riscând chiar să plătim cu eliminarea din competiție. Iordănescu și, eventual, Stanciu ar trebui să declare, cât mai fioros cu putință, la conferința de presă premergătoare partidei, că acela care va propune sau sugera remiza de salon, înainte sau pe parcursul jocului, este un trădător de neam, un escroc și un nenorocit.

Pe teren, ai noștri ar trebui să rupă gazonul, demonstrând că vor să transforme vorbele în fapte. Ar trebui să-și uluiască adversarul și să câștige vizibil meritat.

De ce ar fi nevoie ca slovacii să fie anunțați cu privire la atitudinea fotbaliștilor români ? Pentru că așa este fair play.

Ar fi aceasta o nebunie ? Da, dar o nebunie frumoasă, de povestit urmașilor.

Din păcate, nu se va întâmpla acest lucru. Declarațiile vor fi în doi peri, tactica și jocul vor fi scăldate. Publicul fie va veni în număr restrâns, fie, dacă va veni, totuși, va mima entuziasmul. Ne vom califica, și noi, și slovacii. În faza următoare, vom întâlni o echipă de top, vom pierde rău și vom veni acasă. Se va spune că ne-am îndeplinit obiectivul, dar vraja se va rupe și ruptă va fi în vecii vecilor. Niciodată nu vom mai vedea suporterii și echipa uniți atât de frumos și de sincer.

Nu e nimeni de vină, asta ne-a fost soarta.

Gheorghe Smeoreanu