Seara de azi a fost una dintre cele mai interesante meteorologic, am plecat la Librărie să beau un ceai şi să văd ce noutăţi mai sînt, iar cînd am intrat în oraş parcă am păşit pe alt tărîm, era semiîntuneric şi norii erau cu burta pe blocuri, ploua dens şi parcă maşinile s-ar fi mişcat într-un plan secund, de lume de apoi.
La librărie era pace, am cumpărat cartea lui Alan Greenspan, aceea despre criza economică.
Am reînceput să lucrez la roman şi m-am gîndit care este cea mai interesantă idee pe care am furat-o de la confidenta mea Daniela şi pe care am pus-o aici. Ei bine, iată, eram pe Acropole, singuri, în decembrie nu vine nimeni pe acolo, iar ea mi-a spus: „Acesta este un loc unde poţi să vii dar de unde nu poţi să mai pleci”, frază pe care o voi introduce la un moment dat în carte mot-a-mot. Şi mai sînt şi altele, cu zecile, pe care le-am ţinut minte. Excepţie făcînd femeile consacrate în cultură, nu cred să mă mai fi făcut vreuna pînă azi să citez din ea, aşa e de deşteaptă fata asta.
Nu citeşte presa, încît nu risc să vadă că o laud şi tocmai de asta o pot face liniştit.
Azi termin de citit şi recitit Anton Holban şi mă apuc de…nici eu nu ştiu ce ar merge după, oricum, nu un scriitor introspectiv. Însă literatura noastră interbelică abundă în introspecţii. Hai să continui cu un levantin ca Eugen Barbu…

























Lasă un răspuns