O vară nebună, cea mai nebună din viaţa mea, a luat sfîrşit. Este prima vară pe care am trăit-o, de la prima la ultima zi, minut de minut, secundă de secundă, prima vară de cînd sînt în presă în care am uitat, am vrut să uit, de presă. Niciodată nu am avut două luni de concediu, nici măcar o lună, cel mai mult am lipsit din presă trei săptămîni, cîndva, cu prilejul unei călătorii mai lungi, una în jurul pămîntului. În rest,frînturi de vară… Şi dacă a spus Camus că există un timp al trăirii şi altul al mărturisirii, acum am trăit şi am mărturisit în acelaşi timp, scriind un roman în urma căruia m-am gîndit că aş putea fi scriitor cu adevărat.

Am trăit pînă acum cioburi de vară, însă acum, a fost altceva, a fost vara vieţii mele , una în care nimic din ce e omenesc nu mi-a fost străin, desigur este un mod de a spune, fiindcă nu am încălcat poate nici o poruncă divină, în afară poate de una, însă şi asta e discutabil. Aşadar, am trăit vara cea mai fierbinte, cea mai spontană, cea mai liberă de cînd exist, un anotimp în care am iubit şi am urît, am certat şi am iertat, am avut revelaţii si m-am dezis de ele, o vară în care am provocat bucurie şi suferinţă, primind suferinţă şi bucurie, fără zgîrcenie, cît lumina şi căldura.

A fost o vară în care am învăţat cît în toate şcolile mele, am căpătat o experienţă uriaşă cu privire la semenii mei, mi-am revăzut ierarhiile axiologice, rămînînd înmărmurit că am putut fi altfel, am putut gîndi şi simţi altfel. A fost vara cea mai generoasă, una care m-a îmbunătăţit cît un maestru spiritual de geniu şi dacă niciodată nu am avut norocul unui maestru, am avut un anotimp care a vrut să scoată din mine tot ceea ce e mai bun.

Miercuri, împlinesc 54 de ani. În urmă cu 14 ani, veneam la Piteşti pentru a construi „Curirrul zilei”. Chiar miercuri se împlinesc 14 ani de cînd am trecut dealul de la Rm. Vâlcea la Piteşti. Ce aveam atunci şi nu am acum, ce am acum şi nu aveam atunci ? Ei bine, aveam sufletul plin de dragoste, eram de o generozitate care friza naivitatea, nu aveam în schimb decît trei cămăşi şi nici o casă. În aceşti 14 ani, am scris vreo zece mii de articole, am publicat 12 carti,am pus pe piaţă trei ziare, am călătorit sute de mii de kilometri, am construit trei case şi, mai ales, am făcut un copil de la care am ce învăţa pe linia bunătăţii şi toleranţei. Mi-am pierdut în schimb multe iluzii, ele au fost moneda cu care am plătit tot ceea ce am construit. În vara asta, am simţit că aceşti 14 ani se încheie cumva, că spiritul lor a dispărut şi se insinuează un alt spirit, pentru un alt ciclu, poate tot de 14 ani, unul mai luminos, mai drept, mai bun. M-am întors la presă, la blog,la cărţi, la filme, la viaţa mea cotidiană şi m-am întors cu drag, ca la o casă primitoare, care nu te ceartă că ai părut să o uiţi, ştiind că ea e a ta, orice s-ar fi întîmplat.