Mă plimb pe stradă, la Rm. Vâlcea, mai am o oră până la emisiunea mea de la VTV. De ani de zile, la 8 seara, spun „Bunăseara, doamnelor şi domnilor”. Poate am sau nu am chef, poate sunt bucuros sau disperat, la ora 8 îmi intru în rol.

Niciodată nu pot începe spunând cum sunt în seara aceea, trebuie să fiu doar spirit, cât pot, sufletul trebuie escamotat.

Aş vrea să treacă vremea, să intru în direct, fiindcă timp de două ore am dreptul să nu mă gândesc la mine.

Îmi cumpăr covrigi, îi mănânc pe stradă. În faţă, un grup de adolescenţi, vreo patru, cu fesuri pe ochi. Vorbesc tare, apoi, ca la un semnal, fac stânga-mprejur. Le văd feţele fără expresie şi mă sperii. Aş vrea să am autoritatea de a le spune să meargă acasă, să vadă un film, să citească o carte, să înveţe. Nu vreau să îi văd peste câţiva ani ieşind în stradă şi cerând locuri de muncă de la guvern.

Ajuns la studio, încep să mă gândesc la invitaţi. Uit de mine. Astă-seară, emisiune cu Miron Cozma.

Uit de mine. Spre sfârşitul emisiunii, ca întotdeauna, apare, vag, întrebarea: şi eu ce fac după ?