Ar fi un truc ieftin să spun că nu îmi amintesc dacă eu şi Anca am făcut vreodată dragoste. Seamănă a poezie de duzină, a metaforă chinuită, a jurnal de adolescent întîrziat, poate chiar a psihoză incipientă, mimată, ori se ştie că nu e de glumit cu psihozele, cum le-ai pronunţat numele, cum te-ai molipsit întrucîtva. Pentru a fi sigur că nu greşesc, mi-am luat o dată inima în dinţi şi am întrebat-o pe Anca:

– Noi am făcut oare dragoste, tu ce crezi ?

– Cine poate şti ?

Probabil că se întîmplase,tutuşi, nu o dată, ci de nenumărate ori, pot să îmi aduc aminte însă cu precizie că nu aceasta era problema noastră, nu am discutat niciodată despre sex, nu stabileam momente, nu ne provocam stări, mai clar spus noi nu ne sărutam niciodată, nici atunci cînd toate modelele comportamentale ale lumii spuneau că este necesară o îmbrăţişare, cum ar fi cînd ne-am plimbat prin Grădina Botanică, ori după-miaza, cînd ne trezeam, sau după două zile de despărţire, sau la culcare, sau cînd a venit clipa să ne luăm adio, în toate aceste situaţii noi doi cel mult mimam un sărut, fiindcă aşa spunea buna cuviinţă, vreau să zic că politeţea ne împingea să ne atingem buzele o clipă şi nimic mai mult. De ce nu ne-am luat niciodată în braţe şi nu ne-am sărutat cu patimă, ce aşteptam să ni se întîmple pentru a face acest lucru, de cine ne era frică sau ruşine, doar eram numai noi doi, eram liberi să ne băgam limbile unul în gura celuilalt, să ne muşcăm sfîrcurile urechilor, să ne căutăm sexele (cel puţin eu aşa am procedat întotdeauna) să ne smulgem hainele de pe noi, să ne strivim reciproc buzele, doar aşa se face în astfel de situaţii, cum altfel ? Ei bine, altfel…

Poate că din nou vi se pare o mataforă ieftină, însă singura mea dovadă că eu şi Anca trebuie să ne fi atins cumva, să ne fi contopit într-un fel sau altul, să ne fi avut unul pe celălalt ca bărbat şi femeie erau momentele cînd intram în apa firbinte şi spumată pregătită de ea ( mă mir aum am lasat-o să mă răsfeţe atît) şi vedeam cum de pe trupul meu se desprind fişii de lumină albastră care se rotesc şi se amestecă în spuma de aceeaşi culoare, pentru ca în final să se scurgă în canalizarea oraşului lasîndu-mă cu ochii umeziţi că mi se întîmpla în această viaţă ca spălarea să nu fie purificare, ci pierdere a purităţii, să nu însemne curăţire, ci revenire la starea mea de dinainte, care numai curată nu o puteam numi. Îmi vine să o întreb pe Anca acum, cînd e departe, dacă nu cumva în apa băii sale i se desprindeau de pe trup bucaţi mari de funingine pietrificată, de solzi negri şi tociţi şi cum de nu s-a înspăimîntat de această privelişte, de ce s-a abţinut să ţipe, cum a putut să nu fugă goală pe scările blocului, căutînd scăpare la vecini, la poliţiştii de noapte, oriunde. Anca ieşa însă din baie cu aerul că nu s-a întîmplat nici o nenorocire, cîtă vreme eu o aşteptam cu spaimă, hotărît de fiecare dată ca la cel mai mic reproş să smulg uşa şi să dispar pentru eternitate, ruşinat pînă în măduva oaselor, culpabil mai mult ca de un incest dovedit. Şi nu îmi dau seama cum a fost posibil ca văzînd ce i se scurge de pe trup, ce urdori o maculează după atingerea de cel care sînt, ea să accepte, poate chiar să îşi dorească o altă îmbrăţişare, mai strînsă, mai unificatoare.

Îmi amintesc că după lungile noastre plimbări, ajunşi acasă ne aşezam fiecare în cîte un fotoliu şi începeam să vorbim fără grabă, calm, incapabili să ne întrerupem, să ne contrazicem ori să ne punem întrebări ajutătoare. Abia după o vreme am observat că fotoliile erau aşezate astfel încît nu ne priveam unul pe altul, rămînînd cu privirile paralele, ca şi cum am fi vorbit fiecare singuri şi numai întîmplarea făcea să se afle celălalt în preajmă. Amuzaţi, într-o noapte, am întors fotoliile în aşa fel încît să ne vorbim faţă în faţă, dar asta nu a durat decît vreo cîteva minute, fiindcă am început să stăm în fotoliile acelea stîmb, încercînd să vorbim în continuare ca şi cum am fi fost singuri şi numai miracolul dumnezeirii, şansa noastră, a fiecăruia, făcuse să existe totuşi celalalt, care să răspundă, care să fie, nesperat, exact acolo. Curînd, fotoliile acelea s-au aşezat aproape de la sine ca la început, braţ lîngă braţ, paralel.

Dacă este să mă orientez după felul în care vorbeam, voi înţelege poate mai bine felul în care se pare am am făcut dragoste. Probabil că fiecare dintre noi încerca să iasă din nemişcare, scîncind, aşa cum copiii de cîteva zile îşi rotesc bezmetic braţele în sus, neştiind nici ei ce vor, ce caută şi, întîmplîndu-se să ne găsim unul pe celălalt, plîsurile noastre încetau şi ne continuam căutările şi aflările, din ce în ce mai profund, mai disperaţi, mai înfometaţi.Însă care copil îşi mai aduce aminte ce s-a întîmplat în primele sale zile de viaţă ? Niciunul dintre noi nu mai ştim asta, cu toate ca dacă atunci nu am fi găsit ceea ce căutam, acum nu am mai fi fost deloc, am fi fost morţi de mult.

Dacă mă întreabă cineva pe mine, nu aş baga mîna în foc că Anca Gligor are sex, aşa cum nici voi nu ştiţi dacă au avut această parte a corpului Seherezada sau Isolda, Ileana Cosînzeana sau Julieta. Există fiinţe la care sexul este şi nu este, (aşa cum lumina este şi nu este undă sau corpuscul) mamele, surorile şi fiicele noastre fiind, de pildă, construite astfel. Eu unul nu cred că am avut cum să pătrund în trupul ei şi asta din simplul motiv că acela care ar ajunge să facă asta nu ar mai fi nicicînd capabil să articuleze vreun cuvînt cum se cade, să se facă vreodată înţeles de semenii săi şi de el pe el însuşi. Poate de aceea bolborosesc şi eu ca la turnul Vavilonului.