Cristian Tudor Popescu a dat un interviu în presa de astăzi, spunând că vrea să se lase de jurnalism şi să se consacre doar scrisului. Doamne, cât mi-aş dori şi eu să fac asta, numai că nu se poate, nu fiindcă nu aş avea din ce trăi, ci pentru că m-am intoxicat de presă, nu mai pot sta deoparte. Nici CTP nu se va lăsa, astfel de declaraţii sunt doar un fel de „ce ar fi dacă ar fi”, ca titlul romanului meu. Roman de care, apropo, nu m-am mai apropiat fiindcă martie e o lună importantă pentru presa locală, prietenii ştiu de ce.

Mi-a plăcut din interviu un paragraf, vi-l transcriu aici:

” Îmi place să ascult oameni care nu au cultură, care nu sunt rafinaţi, care vorbesc de acolo, din asfaltul minţii lor, şi uneori spun lucruri cutremurătoare. M-am plimbat o jumătate de oră năuc, pe malul la cu lui Herăstrău, după o frază auzită de la un ins care îşi bea berea, se uita în gol, nu era infectat de cultură în niciun fel. Un ghiolban perfect. Şi acest om pronunţă la un moment dat următoarea replică: “Unul când trage să moară, altul scula i se scoală”. Formularea este bătută în diamant. M-a năucit. Dacă ar fi fost să pun în gura unui personaj, ca scriitor, replica asta, m-ar fi trecut sudori de sânge. Ce era omul ăla? Era natura care cuvânta.

Mi s-a întâmplat şi mie, adeseori, să rămân cu gura căscată la ceea ce spun consumatorii din taverne. Şi de aceea mi-au plăcut tavernele, fie că erau la Paris sau la Atena, fie la Albota. Acum, nici vreme de taverne nu mai am şi recunosc că le duc dorul…Termin însă eu romanul, vine ea toamna, tavernele din Plaka nu se mută…