Citesc o carte serioasă, chiar gravă, Partea a patra a scrierilor lui Origen, cuprinzând răspunsul ”Contra lui Celsus”.

Întâmplător, trecând prin librărie, îmi cade sub priviri ultima ediție a cărții lui Lorenz cu titlul minunat ”Vorbea cu patrupedele, cu păsările și cu peștii”.

Îl iubesc pe Konrad Lorenz fiindcă iubește animalele și pot spune că îl cunosc de mult, de la cursul meu de Psihologie Animală început cu Mihai Beniuc și continuat cu asistenta sa, o doamnă al cărei nume în scapă. Beniuc studiase cu Lorenz comportamentul peștilor Beta Splendens pentru o teză de doctorat. Sau cu Kohler ?

Nu contează.

În fine, cumpăr cartea fâșneață și, ajuns acasă, îl abandonez pe Origen în favoarea poveștilor lui Lorenz, cu gândul la câinii, pisicile și coțofenele din curtea de la Albota.

Lorenz mă ajută să înțeleg psihologia cățelușei Husky Malamut pe nume Honey.

Mă voi întoarce la genialul Origen, cel înfiorător prin decizia de a se automutila din credință – urmat, peste milenii, de părintele Ghelasie, de la Frăsinei – dar acum mă distrez cu Lorenz, având un ciudat sentiment că înșel, trădez cartea cea serioasă, luând cu mine în pat cartea fîșneață.

Adulter în librărie.

Gheorghe Smeoreanu