Vezi care este noua structură de conducere a OFL Vâlcea

Conferinţa teritorială de alegeri a OFL Vâlcea a avut loc duminică, 6 iulie 2014, la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. La eveniment au participat: preşedinta femeilor liberale la nivel național, Lucia Varga, vicepreşedinta Ştefania Duminică, președintele filialei PNL Vâlcea, Cristian Buican, președintele de onoare al PNL Vâlcea, Jean Decuseară, lideri din conducerea județeană și primari.

Noua conducere a organizatiei județene a OFL, aleasă pentru un mandat de patru ani este formată din 25 de persoane:  președinte, 8 vicepreședinte, 10 membre, 6 membre supleante. Mihaela Andreianu a fost reconfirmată în funcția de președinte al OFL Vâlcea, iar ca vicepreședinte au fost alese: Codruța Avan, Roxana Călina, Mirela Toma, Elena Caplea, Dana Coman, Cristiana Bologa,  Cecilia Văduva, Lucia Cotar.

Președinta OFL, Lucia Varga s-a declarat impresionată de discursurile și ținuta candidatelor, le-a mulțumit tuturor doamnelor pentru activitate, pentru susținerea pe care a simțit-o mereu din partea filialei vâlcene a PNL și le-a încurajat pe liberalele prezente să-și dorească mai mult din politică pentru că la Vâlcea au tot sprijinul din partea conducerii filialei.

Mihaela Andreianu, președinta OFL Vâlcea, și-a prezentat în fața colegelor proiectul pentru următorul mandat – “OFL susține Vâlcea liberală!”. Prin acesta, organizația de femei speră să contribuie la proiectul “Vâlcea liberală” de transformare a județului, propus de președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican.


 

 

Componența noii structuri de conducere a OFL Vâlcea este următoarea:

BIROUL POLITIC TERITORIAL AL OFL VALCEA ALES LA CONFERINTA TERITORIALA DIN 6 IULIE 2014

1.  ANDREIANU MIHAELA presedinte

2.  AVAN CĂTĂLINA CODRUȚA  vicepresedinte

3.  CĂLINA ROXANA LAURA vicepresedinte

4.  COMAN ELENA DANA vicepresedinte

5.  BOLOGA CRISTIANA vicepresedinte

6.  COTAR LUCIA vicepresedinte

7.  TOMA MIRELA vicepresedinte

8.  CAPLEA ELENA vicepresedinte

9.  VĂDUVA CECILIA vicepresedinte

10. SĂRARU ELENA CALONFIRA membru

11. DAȘOVEANU DANIELA VIRGINIA membru

12. TRICUȚĂ ALGINA ELENA membru

13. CONSTANTIN RODICA membru

14. MARINESCU CRISTIANA NELIA membru

15. BOZGĂ FLORENTINA membru

16. MITRACHE CRISTIANA membru

17. VEȚELEANU NICOLETA MARIA membru

18. GHEORGHE ELENA CRISTINA membru

19. STAN OANA ELENA membru

20. NIȚĂ DANIELA membru supleant

21. MORARU MIRELA membru supleant

22. DODON ROXANA membru supleant

23. CROITORU ELENA ROXANA membru supleant

24. ȘOAICĂ ELENA DANIELA membru supleant

25. PĂUNESCU ELENA membru supleant

26. MIȘCOCI MARIA MIRELA membru supleant

 

   Biroul de presă al PNL Vâlcea

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu se știe când AUR poate deraia de pe șine
Nu se știe când AUR poate deraia de pe șine

Ceea ce unui om singur nici prin cap nu i-ar trece să facă poate ajunge să facă atunci când se…

O emisiune dură. Ziaristul Crișu Popescu și-a pierdut răbdarea și a spus tot
O emisiune dură. Ziaristul Crișu Popescu și-a pierdut răbdarea și a spus tot

Veți urmări o emisiune cum puține am realizat de-a lungul anilor. Invitatul meu a renunțat la îndoielile carteziene și s-a…

Ce trădător mărunt, acest Coteț !
Ce trădător mărunt, acest Coteț !

Aud că  ministra Buzoianu vrea să declare Pădurea Trivale arie protejată și văd cu ochii minții cum s-a dus senatorul…

Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție
Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție

Un adolescent de 16 ani, din Ștefănești, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat un telefon mobil…

Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii
Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii

Șapte cățeluși au fost găsiți uciși sau răniți în orașul vâlcean Berbești, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Animalele…