România se află într-o gravă criză morală şi spirituală care ameninţă să se întindă pe următorii zeci de ani. Bulversarea valorilor, cinismul, clientelismul, neacceptarea statului de drept sunt simptome ce par a indica o boală lungă şi, cine ştie, chiar mortală.

Se spune că am avea nevoie de o personalitate providenţială care să ne scoată din marasm. O putem avea: Mircea Cărtărescu.

Dacă scriitorul s-ar înscrie în cursa prezidenţială, iar în octombrie ar primi Premiul Nobel pentru Literatură, unde este iarăşi nominalizat, ar avea şanse ca în noiembrie să câştige locul la Cotroceni.

Românii, chiar şi cei neinstruiţi, au un mare respect pentru acest premiu. Ar putea fi chiar idolatri faţă de un laureat Nobel.

Mircea Cărtărescu ar putea deveni astfel acel Moise de care avem nevoie. Ar fi ascultat, crezut, urmat.

Veţi spune că laureata Nobelului Herta Muller era din România şi nu a putut face nimic. De acord, dar originea, limba în care scrie, depărtarea şi poate felul de a fi cam abrupt i-au anulat influenţa asupra mentalităţii româneşti.

Cu Mircea Cărtărescu ar fi altceva. Gândeşte perfect democratic şi etic, e aici, are emuli, are vârsta potrivită, are darul implicării, ar fi Havel-ul nostru.

Vă rog să priviţi această sugestie ca fiind una în care cred dar şi o expresie a disperării că totul e pierdut.

Pot să apară o mie de întrebări, dar scenariul e fezabil.

Oricum, doar un miracol ne mai poate salva, iar eu n-am făcut decât să schiţez aici o soluţie miraculoasă.