De ce miniştrii noştri nu se poartă atât de modest încât să se vadă că se află în slujba noastră, nu deasupra noastră ?

De ce miniştrii noştri nu sunt atât de sinceri încât să ştim totul despre munca lor, planurile lor, realizările şi neîmplinirile lor ?

De ce miniştrii noştri nu sunt desemnaţi dintre acele persoane care au experienţă managerială maximă ?

De ce miniştrii noştri nu sunt selectaţi dintre persoanele care nu au avut şi nu au probleme cu legea ?

De ce miniştrii noştri nu au studii în străinătate, la universităţi prestigioase, aşa cum aveau miniştrii de la primele guverne până la apariţia comunismului, aşa cum au şi astăzi majoritatea ţărilor lumii, inclusiv cele mai puţin dezvoltate ?

De ce miniştrii noştri nu sunt remaniaţi sau obligaţi să demisioneze imediat ce apare un scandal de orice natură, în jurul numelui lor, aşa cum se întâmplă pretutindeni ?

De ce miniştrii noştri sunt numiţi fără a se prezenta opiniei publice argumentele care îi califică şi de ce sunt remaniaţi fără a fi explicate motivele ?

De ce miniştrii noştri nu sunt desemnaţi dintre acei oameni care au lucrări ştiinţifice sau cultural-literare publicate, în aşa fel încât să se bucure de prestigiu intelectual ?

De ce miniştrii noştri nu prezintă naţiunii rapoarte periodice cu privire la evoluţia domeniului de guvernare ?

De ce nu avem miniştri cu care să ne mândrim, pe care să îi respectăm, pe care să îi ţinem minte, pe care să îi regretăm, pe care să îi consemnăm apoi în cărţile de istorie ?

De ce am ajuns să credem despre miniştrii noştri că sunt doar nişte oameni de partid descurcăreţi, şmecheri, puşi pe căpătuială ?

De ce nu reuşim să dăm guvernarea pe mâinile celor mai buni dintre cei buni, ce blestem ne împiedică să facem asta ?