Un pic de tămâie la capul mortului, Oltchim!

Comisia Judeţeană de Dialog Social s-a întrunit, astăzi, la o săptămână după o altă şedinţă dedicată viitorului combinatului chimic. De această dată, presa vâlceană n-a mai avut acces la discuţii decât primele cinci minute, ,,pentru poză”. 

Sub pretextul că sunt doar discuţii tehnice legate de soarta Oltchimului, prefectul de Vâlcea, Dumitru-Nicu Cornoiu, a convocat o parte din Comisia Judeţeană de Dialog Social, în timp ce în faţa instituţiei se aflau peste 50 de foşti angajaţi ai combinatului. De cealaltă parte, doar jumătate dintre invitaţi au răspuns solicitării, nemotivându-şi în nici un fel absenţa. Considerând că de fiecare dată când presa este de faţă, discuţiile iau altă turnură, reprezentatul Guvernului în teritoriu a adoptat politica ,,uşilor închise”. 

După aproape două ore de discuţii, la care a asistat atât conducerea combinatului, cât şi administratorii judiciari şi sindicaliştii, singurul câştig a fost o promisiune de stabilire a strategiei de redresare a combinatului. Chiar şi în ceasul al 12-lea, sindicaliştii nu acceptă în ruptul capului să spună că a fost o pierdere de timp şi că doar s-a bătut apa-n piuă, pentru că stategia ar fi trebuit să existe încă de la numirea administatorului judiciar. ,,Am stabilit să transmitem un document premierului Victor Ponta, în care să cerem constituirea unei echipe de specialişti, care să elaboreze stategia de redresare a combinatului”, a explicat Mihai Diculoiu, în timp ce colegul său de structură sindicală, Ionel Vâncea, a fost mai categoric: ,,N-a fost nici o pierdere de timp, eu nu ştiu de ce se grăbeşte presa cu privatizarea!”. 

Afară, foştii angajaţi de la Oltchim îşi pierduseră şi ei răbdarea, considerând că atât timp cât nu se întâmplă nimic la Oltchim, întâlnirile de acest fel nu sunt altceva decât praf în ochi. Sau un pic de tămâie la capul mortului!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…
Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…

O NOUĂ INVESTIȚIE FINALIZATĂ: Clădire medico-administrativă la SPITALUL MIHĂEȘTI! ​ Am fost astăzi la Spitalul TBC Mihăești, unde s-au finalizat…

Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea
Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN 67, în localitatea Budești. În coliziune au fost implicate…

Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)
Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)

A.) Spitalul Orășenesc Horezu cu sediul în Horezu, str. A. I. Cuza nr. 4, județul Valcea, organizează concurs, pentru ocuparea…

Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare
Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare

Imaginile de mai jos surprind starea actuală a Bisericii Urșani, evidențiind gradul avansat de degradare al turlelor, pereților exteriori, învelitorii…

CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…
CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…

1000 de gesturi mici, 1000 de share-uri și 1000 de abonamente… Ce pot face eu pentru clubul meu? Din această…