Un tinar membru al PSD Vilcea care nu s-a remarcat prin abilitati politice, ba din contra, era socotit un molatic si un tantalau, a ajuns sa ocupe demnitati la care altii de virsta lui nici nu visau: candidat la europarlamentare, prefect, candidat la fotoliul de primar al municipiului. Remus Grigorescu, fiindca de domnia sa este vorba, l-a impresionat pe presedintele Ion Cilea prin statutul sau de tinar universitar, ceea ce nu a fost rau, fiindca la citi semidocti fac cariera politica, e normal sa mizezi si pe unul cu stiinta de carte. Numai ca Remus Grigorescu nu avea totusi aripi stiintifice prea largi, raminind in continuare la o obscura universitate de provincie, dar asta este alta poveste.Pina la urma, smecherii din partid au reusit sa-l marginalizeze pe cel ajuns intre timp conferentiar, reprosindu-i-se faptul ca nu are „singe in instalatie”, cu alte cuvinte, ca nu se pricepe la intrigi si coterii. Eroare ! Grigorescu a reactionat neasteptat de abil si a inceput sa dea semnale prin presa ca negociaza cu UNPR sau cu PNL, ceea ce nu i-a picat deloc bine unui Cilea care l-a considerat pupilul sau politic si care tocmai ii pierduse pe Mihai Persu si Doru Tarasenie. Iata ce spune, cam emfatic, Remus Grigorescu intr-un comunicat de presa:”Asupra carierei mele politice decid doar eu; hotarirea mea de a ma inscrie in acest partid in urma cu aproape 15 ani am luat-o bazindu-ma pe convingerile mele social democrate. Eu nu mi-am pus niciodata problema plecarii mele din acest partid, au facut-o altii pentru mine, unii din partidul meu, altii din alte partide, confirmindu-mi, daca imi mai era necesar, capitalul de imagine si de incredere de care ma bucur in acest moment. Acestui partid ii datorez functia de europarlamentar, de prefect al judetului Vilcea si evolutia mea ca om politic responsabil fata de membrii comunitatii in care traiesc. Nu ma dezic de ideile social democrate si sunt dispus sa-mi sacrific multi ani de aici incolo pentru a face bine oamenilor care mi-au aratat simpatia si dragostea lor. Toate aceste probleme au fost discutate cu liderul Organizatiei Judetene a Partidului Social Democrat, dl. Ion Cilea, care a inteles resorturile confuziilor speculate in mass media.”E clar ca a fost vorba de un pic de santaj sentimental, iar Cilea a promis ceva, poate vreun colegiu, poate vreun post de viceprimar, poate un loc mai sus la europarlamentare. Mai degraba, colegiu.Cazul e minor si deloc complicat. El demonstreaza doar ca un pic de santaj da intotdeauna rezultate in politica.
























Lasă un răspuns