Theodor Stolojan:”Ministrul economiei ar fi trebuit lăsat măcar să închidă privatizarea Oltchim!”

Prezent în Piteşti vineri, 7 februarie, europarlamentarul Theodor Stolojan a participat la o conferinţă de presă a PDL.

Întrebările jurnaliştilor au fost concentrate în special în zona Oltchim-Arpechim, mai ales că vizita europarlamentarului a coincis cu ziua în care a fost demis din funcţia de ministru al economiei liberalul argeşean Andrei Gerea.

Şi- a exprimat, în primul rând, speranţa că cei care vor să cumpere, prin privatizare, combinatul OLTCHIM, vor dori să cumpere şi partea de Petrochimie din Argeş, o investiţie majoră de dinainte de 1989, pe care Petrom-ul n-a vrut să o exploateze.

În legătură cu schimbarea ministrului a comentat: “Deşi sunt membru PDL, mă deranjează neseriozitatea cu care se schimbă un ministru al economiei după 3 luni şi jumătate de activitate, fără a se spune dacă a făcut ceva rău, sau nu. E în curs de desfăşurare privatizarea OLTCHIM, iar ministrul ar fi trebuit lăsat măcar să închidă acest proces. 

Sigur, privatizarea va merge înainte. Dar nu e plăcut, când eşti la o masă de discuţii, să vezi că interlocutorul tău se tot schimbă. Termenul dat pentru finalizare, 31 martie, e relativ, poate să mai dureze analiza datelor. Dar asta nu trebuie să ne îngrijoreze. Important e să se desfăşoară întreg procesul până la capăt şi Oltchimul să-şi găsească un investitor care sa fie interesat şi de Arpechim”.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…