Suferinţa lui Ion Cîlea ar putea aduna apele în PSD Vâlcea

“Ziarul de Vâlcea” publică o excelentă analiză asupra situaţiei din PSD Vâlcea în contextul în care preşedintele Ion Cîlea este grav bolnav.

Premisa de la care pleacă articolul mi se pare totuşi greşită. Scrie “Ziarul”

“ PSD Vâlcea se află în cea mai jalnică situaţie din întreaga sa istorie (inclusiv cea în care se numea FSN-FDSN-PDSR). Nici activiștii vechi de partid nu cunosc în totalitate situaţia actuală a partidului. Vinovaţi nu sunt doar Ion Cîlea şi Dumitru Persu ci toţi aceia care au contribuit la mărirea preşedintelui actual şi la transformarea sa într-un lider absolutist.”

Nu cred că aşa stau lucrurile şi voi da un singur exemplu. La alegerile locale din 2008, Ion Cîlea a câştigat cu 29 %, urmat de Dorel Jurcan, 28 % şi Emilian Frâncu, 27 %. În urmă cu doi ani, Ion Cîlea a obţinut un scor zdrobitor, de 65,57 %, faţă de candidatul PDL, Dorel Jurcan, care a fost votat de 17,58 %. E drept că exista USL, dar putem aduce în discuţie şi ultimele alegeri, cele pentru Parlamentul European. Aici, PSD a obţinut 42 %, faţă de PNL – 20 % şi PDL – 13 %.

Interesantă şi des vehiculată la Vâlcea este ideea că Ion Cîlea a condus partidul ca un “lider absolutist” şi, de mână cu Dumitru Persu, nu a lăsat să se afirme tineri politicieni.

Cred că autorul nu a văzut un adevărat absolutism în PSD, unul gen Argeş sau Olt, ca să dau exemple din vecini. În ce-i priveşte pe tinerii politicieni, aş remarca faptul că un Costi Rădulescu este parlamentar, iar un Adrian Buşu este consilier local, oameni cu un cuvânt de spus în partid.

Ce e drept, Cîlea a fost nevoit să-l ducă spre pensie pe Aurel Vlădoiu, dar nici nu avea ce face. Nu glumesc însă când spun că pe termen scurt însuşi Aurel Vlădoiu rămâne puternic.

Nu trebuie neglijaţi deputatul Dan Mazilu (sângele apă nu se face) şi fostul deputat Vasile Bleotu. În acest moment nu se implică, dar în situaţii de criză aproape sigur vor reveni în prim-plan.  

Pe scurt, situaţia din PSD Vâlcea nu e cea mai rea din toate timpurile, iar dreapta, chiar unită pe axa PNL-PDL nu e cea mai puternică din istoria judeţului.

La acest capitol mă contrazic cu “Ziarul de Vâlcea”. Sunt însă de acord că situaţia sănătăţii lui Ion Cîlea generează un război. Nu unul însă “pe viaţă şi pe moarte”, cum crede “Ziarul”. Pentru ca lupta să fie “pe viaţă şi pe moarte” ar fi nevoie de oameni extrem de puternici, adevăraţi baroneţi locali care să-şi dorească să devină baroni. Ceva de genul Vasile Bleotu, doar că acesta are o problemă de compatibilitate. Ceilalţi, respectiv Costi Rădulescu, Adrian Buşu sau Laurenţiu Coca nu au săbii atât de ascuţite încât lupta lor să fie prea sângeroasă.

Poate nu e momentul să filosofez dar amintesc că pentru Heraclit din Efes războiul era un principiu al mişcării lumii.

În sfârşit, cu privire la viitor mă bazez pe intuiţie.

Vâlcea va rămâne cel puţin încă 6-10 ani un judeţ roşu, în pofida sau poate datorită declinului său economic. În mod paradoxal, sărăcia naşte în români idei de stânga, iar PSD va fi oricând gata să promită orice şi oricât.

În plus, tot intuitiv, mă aştept ca alianţa urmată de o prezumtivă unificare PNL – PDL să aibă nevoie de timp pentru a deveni o forţă. În doi ani, cred că lucrurile nu vor fi coapte. Dimpotrivă, aici vor fi scandalurile, nu la PSD, aici va fi lupta pe viaţă şi pe moarte.

Ar mai fi de adăugat doar faptul că preşedintele Ion Cîlea e viu şi nu e cazul să-l vadă nimeni altfel. În astfel de situaţii de viaţă, echipele se strâng instinctiv. Suferinţa lui Ion Cîlea va aduna apele în PSD Vâlcea sau cel puţin aşa cred.

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiindcă speranța moare ultima, Adrian Veștea nu își depune mandatul
Fiindcă speranța moare ultima, Adrian Veștea nu își depune mandatul

Adrian Veştea, premierul desemnat, spune că nu îşi depune mandatul şi că va cere votul Parlamentului. Într-o intervenţie la Realitatea…

Hotel Olănești&Spa Medical: Reducerea tarifelor pentru luna IUNIE! Profită acum de oferta specială și bucură-te…
Hotel Olănești&Spa Medical: Reducerea tarifelor pentru luna IUNIE! Profită acum de oferta specială și bucură-te…

OFERTĂ SPECIALĂ ÎN LUNA IUNIE! Vești excelente pentru vacanța ta la Băile Olănești! Am redus tarifele, dar am păstrat același…

Primarul Marcel Radi: Întrerupere furnizare energie electrică în data de 18 iunie 2026
Primarul Marcel Radi: Întrerupere furnizare energie electrică în data de 18 iunie 2026

Dragi cetățeni ai comunei Păușești-Măglași, Vă informăm că, în data de joi, 18 iunie, în intervalul orar 09:00 – 17:00,…

Recitalul „Stelele-n cer…”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, la Călimănești
Recitalul „Stelele-n cer…”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, la Călimănești

Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” a găzduit luni, 15 iunie 2026, recitalul de muzică și poezie eminesciană „Stelele-n cer…”, eveniment…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: Facem drum bun până în Argeș…pe Runcu!
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: Facem drum bun până în Argeș…pe Runcu!

Am fost astăzi la Runcu, în satul Valea Babei, pe DJ 703 F, unde se toarnă un nou covor asfaltic…