Socialiștii români urăsc cărțile bune

În principiu, fiecare carte bună citită de un român reduce cu o fracțiune de procent șansele lui Victor Ponta de a deveni președintele României.

S-a ajuns aici pentru că stânga românească, de la Iliescu la Ponta, a fost  fundamentată pe minciună și manipulare. Tehnicile propagandei PSD își dovedesc eficiența mai ales la pensionari și la oamenii cu studii medii sau fără studii. Așa se face că intelectualitatea, în sensul strict al termenului, a mers cu dreapta, câtă vreme statutul social ar fi îndemnat-o să susțină stânga.

Nu întâmplător actualul premier și lider al PSD se războiește cu oameni de genul lui Andrei Pleșu, H.-R. Patapievici, Mircea Cărtărescu sau Mircea Mihăieși. El simte de unde vine pericolul, știe cine îi poate lua, fărâmă cu fărâmă, din electorat.

Cărțile bune, nu Băsescu sau Iohannis, nu Crin Antonescu sau Elena Udrea sunt vectorii dreptei în România. Din păcate, cărțile bune nu candidează la președinție, așa încât cititorii lor trebuie să voteze o persoană.

Știu cu precizie și totodată cu bucurie că fiecare filă de carte bună pe care un român o citește face să scadă, măcar infinitezimal, riscul ca un plagiator, mitoman, manipulator de trei parale să ajungă președintele României.

Fâșâitul agregat al paginilor întoarse este ea mai plăcută muzică și asta cu atât mai mult cu cât știu că în urechile socialiștilor asta sună ca un zgomot de geam zgâriat.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Zilele Orașului Mioveni încep vineri, 26 iunie!
Zilele Orașului Mioveni încep vineri, 26 iunie!

Mioveniul intră din nou în atmosfera de sărbătoare, odată cu debutul Zilelor Orașului Mioveni 2026, un eveniment așteptat cu interes…

Primăria Râmnicu Vâlcea și Asociația ENVIRON organizează o nouă campanie de colectare deșeuri electrice și…
Primăria Râmnicu Vâlcea și Asociația ENVIRON organizează o nouă campanie de colectare deșeuri electrice și…

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea împreună cu Asociația ENVIRON și DAB Recycling SRL organizează în data de 25 iunie 2026 o…

Râmnicu Vâlcea: Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” , cea de-a cincea unitate școlară eficientizată energetic prin…
Râmnicu Vâlcea: Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” , cea de-a cincea unitate școlară eficientizată energetic prin…

Încă o unitate școlară din Râmnic a finalizat procesul de eficientizare energetică în baza unui proiect cu finanțare prin Planul…

Trotinetele electrice, interzise în zona pietonală și în alte spații publice din Mioveni
Trotinetele electrice, interzise în zona pietonală și în alte spații publice din Mioveni

Zona centrală a Bulevardului Dacia din Mioveni continuă să fie transformată, în fiecare duminică, într-un spațiu destinat plimbării, relaxării și…

Anunț al Primăriei Mateești privind programul ridicării deșeurilor în luna iulie 2026
Anunț al Primăriei Mateești privind programul ridicării deșeurilor în luna iulie 2026

RIDICARE DEȘEURI PENTRU LUNA IULIE 2026 01.07 – Gunoi menajer (pubela) 08.07 – Gunoi menajer (pubela) 15.07 – Reciclabile (sacii)…