Pentru Picasso, ne-o spune chiar el, a picta precum un copil a reprezentat culmea perfectiunii sale ca artist, un ideal pe care l-a urmarit toata viata, dupa ce, la 12 ani, putea desena precum Rafael. Sa invete sa picteze ca un copil – aceasta a fost directia in care si-a propus sa evolueze Picasso dupa ce, la 12 ani, repet, era deja un virtuoz al desenului. Cum adica? Sa ajungi sa desenezi ca Rafael si apoi sa te straduiesti toata viata sa uiti ce ai invatat? De fapt, nu e nicio exagerare aici. Si Unamuno spunea despre cultura ca inseamna ceea ce ramine dupa ce ai uitat totul. E un mod subtil de a exprima un adevar profund. Dar sa nu se bucure prea devreme uitucii si lenesii. La arta si la cultura se ajunge dupa o munca asidua, in renuntari si singuratate, cind se formeaza un fel de al saselea simt in virtutea caruia ajungi sa vezi, sa auzi, sa simti nu atit ca individ, cit mai ales ca specie. A fi cult inseamna a avea simtul umanului, spunea acelasi filosof spaniol citat mai sus, adica sa ajungi sa simti in tine nu doar propria individualitate, ci si pe cea a speciei.Copiii, fiind mai aproape de simplitatea originara, sunt, prin urmare, mai aproape de specie decit de ei insisi. Dar pentru un adult este extrem de greu sa vada lumea din nou cu ochii copilului de odinioara, dupa ce a fost atins de aripa luciditatii (asta, bineinteles, daca nu se reduce copilaria la naivitate si ignoranta). Reusesc acest lucru doar marile spirite, dupa lupte grele si indelungate, cu victorii si infringeri, pe cimpul de razboi al cunoasterii. Nu degeaba se spune ca marile genii ale omenirii au fost, totodata, mari copii.Un astfel de copil mare este si profesorul Silviu Gorjan, de la Colegiul National „Radu Greceanu”

























Lasă un răspuns