Primarul Pendiuc e exasperat de indolența celor care vor să se angajeze în administrația locală

Anul acesta, începând din luna martie, Primăria Pitești a scos la concurs 44 de locuri de muncă. Primarul Tudor Pendiuc a ținut să dea câteva exemple ale rezultatelor la concursurile organizate pentru ocuparea acestora. De ce? ”Pentru că”, spune domnia –sa, ”oamenii se plâng că n-au de muncă, dar să învețe pentru cele care li se oferă, nu se obosesc. În unele situații, din acest motiv, am fost nevoiți chiar să și reluăm concursul! Iar pe posturile cu mare responsabilitate, concurența, o să vedeți, e foarte mică”.

Iată la ce se referea primarul:

– concurs pentru 1post la ”Serviciul constatare impunere persoane fizice”– au concurat 8 persoane; din aceștia, doi nu s-au prezentat, iar trei ei au luat note sub 2!

– concurs pentru 1 post la ”Biroul de Investiții”– 3 concurenți; unul dintre ei a fost notat cu 1,65!

– concurs pentru 1 post de inspector de specialitate ”Serviciul Dezvoltare și Managementul Proiectelor” – s-a înscris un singur candidat!!!

– la Poliția Locală: au concurat 29 de candidați/post;  zece dintre ei au obținut note între 1,5 și 2,5, iar doi au luat note între 0 și 1!

– ”Serviciul Comunitar de Evidență a Persoanelor”- un post, opt concurenți; șapte dintre ei au luat note sub 2.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Se oprește apa, în comuna Merișani, în 9 și 11 iunie
Se oprește apa, în comuna Merișani, în 9 și 11 iunie

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în comuna Merișani, în zilele de marți 09.06.2026 și…

Accident în Costești între două autoturisme. Ambii șoferi au fost răniți
Accident în Costești între două autoturisme. Ambii șoferi au fost răniți

În jurul orei 20:00, pe DJ703B, în orașul Costești (strada Alexandriei), a avut loc un accident rutier în care au…

Aproape 8 milioane de euro pentru Castrul Roman Jidava. Monumentul UNESCO din Argeș va avea…
Aproape 8 milioane de euro pentru Castrul Roman Jidava. Monumentul UNESCO din Argeș va avea…

Unul dintre cele mai importante locuri încărcate de istorie din Argeș se pregătește pentru o transformare majoră. Castrul Roman Jidava…

Două atacuri de urs în doar câteva ore pe Transfăgărășan: trei turiști străini răniți
Două atacuri de urs în doar câteva ore pe Transfăgărășan: trei turiști străini răniți

Transfăgărășanul continuă să fie scena unor întâlniri periculoase între turiști și urși. În această după-amiază, în jurul orei 18:30, o…

Un argeșean și-a terorizat soția cu peste 50 de mesaje, deși avea ordin de protecție.…
Un argeșean și-a terorizat soția cu peste 50 de mesaje, deși avea ordin de protecție.…

Deși instanța îi interzisese, printr-un ordin de protecție emis luna trecută, să-și mai contacteze soția, un bărbat de 34 ani…