Parlamentarul Traian Dobrinescu are un nou consilier personal!

Deputatul liberal Traian Dobrinescu are un nou consilier persoanal, Cristian Stănescu, de 27 de ani, dublu licenţiat în Drept şi Silvicultură, pe care l-a prezentat în cadrul conferinţei de presă de astăzi!

După o sincopă de comunicare între fostul său consilier personal, Daniela Coman, şi presa locală, parlamentarul de Vâlcea Traian Dobrinescu a decis să-şi ia un nou consilier personal. Tânărul Cristian Stănescu este vicepreşedintele tinerilor liberali din Râmnicu Vâlcea, are dublă specializare, iar pentru onorabilitatea lui, parlamentarul poate băga mâna în foc. 

,,Cristian Stănescu are 27 de ani, a terminat facultăţile de Drept şi Silvicultură şi pentru cinstea lui pot să răspund”, a punctat deputatul Dobrinescu, prezentarea învăţăcelului său. Parlamentarul este de părere că vine o vreme în care partidul şi liderii săi ar trebui să se gândească la tânăra generaţie şi la cei care le vor călca pe urme. În acelaşi timp, pentru că realizează că nu le ştie pe toate, parlamentarul liberal se declară dornic să-şi consulte consilierul personal, pe probleme care-l depăşesc.    

Rămâne de văzut, însă, dacă proaspătul consilier personal al deputatului Traian Dobrinescu se va ridica la înălţimea aşteptărilor mentorului său!

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu
FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu

ÎNCEPEM SEZONUL! A venit momentul primului meci din noul sezon! Echipa noastră, FC Viitorul Mateești, întâlnește Viitorul Horezu într-un meci…

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii
Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii, într-o ediție a multiculturalității și a dialogului artistic între…

Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu
Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu

Duminică de sărbătoare în Stoilești și Scundu! ​ Mi-am petrecut duminica alături de vâlcenii mei dragi din Stoilești și Scundu,…

Bombă ! Precizări importante solicitate lui Adrian Mihăilă după conferința de presă de la CET…
Bombă ! Precizări importante solicitate lui Adrian Mihăilă după conferința de presă de la CET…

Luni, în jurul prânzului, Adrian Mihăilă, administratorul public al județului Vâlcea, a susținut o conferință de presă, la CET Govora.…

Când voința nu are limite: Otilia Bădescu, legendă a tenisului de masă românesc, la turneul…
Când voința nu are limite: Otilia Bădescu, legendă a tenisului de masă românesc, la turneul…

Astăzi, la Star Arena Bascov, s-a deschis oficial a XI-a ediție a turneului internațional Kaufland-BRD Argeș Open – Wheelchair Tennis.…