In momentul cind am publicat cartea „Argesul si omul sau”, care il are ca personaj pe dl Constantin Nicolescu, am facut un pariu cu mine insumi in legatura nu cu cinstea, ci cu onoarea acestuia. Fac o departajare intre cinstea si onoare, fiindca in aceste vremuri tulburi este greu de spus daca te poti mentine intr-o functie publica de anvergura fiind totalmente cinstit. Onoarea insa are alte sensuri si cred ca trebuie pastrata in orice conditii.De cind au iesit la lumina o serie de aspecte din dosarul Nicolescu intocmit de DNA, nu din punct de vedere al cinstei le eveluez, ci din perspectiva onoarei. Si nu pot sa spun ca am ajuns la o anumita concluzie care sa ma faca sa cred ca presedintele CJ Arges nu ar fi un om de onoare. Totusi, trebuie sa recunosc ca ma macina indoiala atunci cind apar informatii cu privire la afaceri derulate de rudele acestuia, nu de alta, dar cred ca e jenant sa iti folosesti dreptul la semnatura sau puterea publica pentru a-ti imbogati ginerele sau nepotul. Dincolo de legalitatea unor afaceri cu asemenea implicatii, exista un bun simt pe care nu l-au incalcat nici macar activistii fostului partid comunist.Circula, mai nou, o informatie potrivit careia o firma a fostului ginere ar fi primit o suma uriasa pentru a microfilma arhiva Oltchim, ca si cum combinatul nu ar fi putut functiona pe aceste vremuri grele cu arhiva pe hirtie si depozitata la subsol. Exista si nume si date concrete, dar nu vreau sa aprofundez chestiunea. Vreau foar sa spun ca ori de cite ori apar asemenea informatii am o stringere de inima, mi se pare ca nu cinstea, ci mult mai grav, onoarea „omului Argesului” incepe oarecum sa sufere.Onoarea este un concept subiectiv si nu poate fi anchetata de DNA. Cind vorbesc despre faptul ca sufera, ma refer la propriul meu subiectivism.Atit.