Mitocanul, tot mitocan. El te-njură sub anonimat

Am publicat de curând un articol despre fiziologia mitocanului. Iată textul:

Urmăresc, adeseori, comentariile la articolele mele și ale colegilor de redacție.

Când apare un articol în care este vorba în sens pozitiv despre Traian Băsescu, rareori găsesc un comentariu care să nu conțină o înjurătură, o apostrofare grea, o insultă. În aceste comentarii autorul e luat la pertu, nume propriu suferă transformări menite să îl ridiculizeze, epitetele jignitoare curg din abundență.

Când, dimpotrivă, apare un articol în care Traian Băsescu este pus într-o lumină nu neapărat favorabilă, comentariile sunt decente, argumentate.

După ani de zile, mi-am putut da seama că discursul Antenei 3 prinde mai ales la mitocani.

Mitocanul te abordează ca și cum te-ar cunoaște, el te insultă așa precum respiră, te ia cu bă și cu nene. 

E tare, mitocanul când se află la distanță. El se simte împlinit când îl înjură pe „Băse”, lui îi place să repete ca şi cum ar fi ale sale expresiile lui Mircea Badea.

Mitocanul nu îndrăzneşte să îl apere pe penalul Dan Voiculescu, nici să îl preamărească pe Ponta, nici să spună ceva de bine despre baronii PSD. Fiindcă Antena 3 nu face acest lucru, mitocanul nu ştie nici el cum să o facă.

Caracteristica mitocanului este aceea că tot ce se spune la Antena 3 se lipeşte de mintea lui ca marca de scrisoare.

Din cauza mitocanilor, România merge în direcţia pe care o merită şi depinde de numărul lor pentru a şti unde ne vom afla în viitor.

Pe vremea lui Caragiale, era imposibil să afli câţi mitocani există în ţară. Acum, sondajele de opinie îi pot livra o cifră aproape corectă.

Corectă şi înspăimântătoare.

Mitocanii din toate colţurile ţării ies la vot pentru a-i aduce la putere pe cei asemenea lor. Fiindcă fosta clasă muncitoare s-a destrămat o dată cu industria naţională, ei par a asculta de vechea poruncă proletară uşor modificată:

Mitocani de toate neamurile, uniți-vă !

Am uitat să fac două lucruri, motiv pentru care articolul este incomplet. Îmi repar eroarea adăugând :

1.Mitocanul te înjură, de obicei, sub anonimat.

2.Iată o mostră de înjurătură primită imediat după publicarea articolului de mai sus. Evident, e semnată cu…pseudonim:

„Pentru toti basistii, udristii si toti sclerozatii care-i sustin, incercand sa ne intoxice acuzand ca filmarile spagii basiste au fost contrafacute de Antena 3 la ordinul lui Voiculescu, – citat: „Judecătoarea Elena Brânduşa de la Tribunalul Bucureşti, care a decis arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu, susţine că există probe, în primul rând înregistrări video efectuate de familia lui Bercea Mondial, care atestă că fratele preşedintelui a primit 250.000 euro pentru a-şi trafica influenţa pe lângă magistraţi.” Ei? Cum e, beleregilor? Asta spune justitia consolidata de Traian! Nu-i asa ca, totusi, Antena 3 e de vina ca pampalaul ala de fra-su a recunoscut ca a primit 250.000? Jigodii basiste care sunteti!

 

Pentru imbecili ca tine, si daca s-ar vedea partea nevazuta a lunii, tot Ponta a facut manevre ca s-o putem vedea! Noroc ca nu te intreaba nimeni ce-ai face tu daca… ametitule! Si… sa stii: te iau la pertu, nu pentru ca sunt Antena 3, ci, pentru ca toti semidoctii astia care se dau in stamba cu parerile lor facandu-se ca nu vad ce li se intampla in jur, nu merita nicio formula de respect! Asa ca, inchei: jigodii basiste, udriste si PMPiste!”

Abia acum articolul este relativ argumentat.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Unora le lipsește total talentul în comunicarea politică. Nu este cazul lui Bogdan-Constantin Matei
Unora le lipsește total talentul în comunicarea politică. Nu este cazul lui Bogdan-Constantin Matei

Fost ministru al Sporturilor și actual președinte al Agenției Naționale pentru Sport, vâlceanul Bogdan-Constantin Matei este cel mai bun comunicator…

O carte semnată de vâlceanul Mircea Perpelea a fost lansată în Albania
O carte semnată de vâlceanul Mircea Perpelea a fost lansată în Albania

 Cartea fostului ambasador, fost prefect de Vâlcea, prof. univ. Mircea Perpelea, intitulată ”Dincolo de protocol”, a fost tradusă în albaneză…

Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…
Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…

Având în vedere necesitatea adoptării unei Hotărâri de Consiliu Local pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI PUBLIC DE CĂLĂTORI CĂTRE…

Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…
Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…

Centrul de pelerinaje „Sfântul Nicodim” al Mitropoliei Olteniei organizează un pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează, în perioada 14-21 ianuarie…

Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…
Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…

La Hotel Olanesti & Spa Medical îmbinam traditia tratamentelor balneare cu tehnologia moderna si grija specialistilor pentru a va îmbunatati…