Măsuri liberale pentru mediul de afaceri

Buican

Din perspectiva componenţei liberale a executivului României, anul 2014 ar trebui să reprezinte anul măsurilor liberale pentru repornirea economiei. Atât în cadrul discuţiilor cu organismele internaţionale (FMI, CE), cât şi în cadrul Uniunii Social Liberale (USL), liberalii au reuşit deja obţinerea promisiunii că de la jumătatea anului 2014 CAS-ul va fi scăzut cu 5 puncte procentuale, fapt ce va  atenua decalajul de competitivitate de pe urma impozitării muncii prin apropierea României, în această privinţă, de cotele medii din Uniunea Europeană (UE). Această măsură este una pur liberală, de reducere a fiscalităţii în perspectiva creşterii competitivităţii muncii şi a dezvoltării evidente a societăţilor comerciale. 

Evoluţiile pozitive ale încasărilor bugetare din ultimele trei luni ale anului 2013 au permis reprezentanţilor Partidului Naţional Liberal să solicite, în cadrul USL, o nouă măsură liberală care să aibă un rol pozitiv în dezvoltarea şi capitalizarea mediului de afaceri. Astfel, neimpozitarea profitului reinvestit în capitalul tehnologic reprezintă pentru Partidul Naţional Liberal o ţintă pentru 2014. Calculele preliminarii ale reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice arată că măsura de relaxare fiscală nu va avea un impact major asupra bugetului, dar va genera optimism în rândul mediului privat prin susţinerea obţinerii profitului, ca motor principal al creşterii economice.

Cele două măsuri liberale pe care reprezentanţii PNL doresc să le introducă vor avea rol pozitiv în rândul mediului privat, în nenumărate rânduri aceştia susţinând introducerea acestor măsuri. Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, este de părere că nu doar bugetul statului trebuie să fie vehiculul creşterii economice, ci antreprenoriatul şi acumularea de capital, într-un context de politici economice care să consolideze, instituţional şi financiar, mediul de afaceri. În economia de piaţă liberă, concurenţială, capitalul şi profiturile sunt ancorele care vor trage în sus, în mod durabil, munca şi salariile.

„În urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice am observat că datele economice preliminarii de la sfârşitul anului 2013 sunt foarte bune, ceea ce reprezintă un argument solid pentru introducerea unor măsuri liberale de relaxare fiscală. Atât scăderea CAS cât şi neimpozitarea profitului reinvestit sunt nişte măsuri mult aşteptate de mediul de afaceri, care vor produce optimism şi creştere economică. Dacă vom reuşi introducerea acestor măsuri în acest an, împreună cu alocările record pentru investiţiile guvernamentale, avem premisele unui an peste aşteptări” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…