In copacul politicii rominesti, citeva sute de ciori, conduse de un cioroi batrin si uns cu toate alifiile tilharitului la drumul mare, au sosit de nicaieri si au ocupat toate ramurile. In virf, bineinteles, s-a instalat cioroiul cel batrin, beneficiind astfel de o vedere panoramica, atit a orasului cit si a cimpului ce-l inconjura. Respectivul copac crescuse atit de inalt, incit ramurile lui se intindeau peste toate casele. Intr-o harmalaie de nedescris, negrele zburatoare si-au disputat locurile cele mai bune si apoi au inceput sa adune vreascuri pentru cuiburi. In scurt timp, sub copac, excrementele lor au pirjolit tot ce era verde. Orasul intreg a inceput sa duhneasca. Nimeni nu mai deschidea nici o fereastra. Totusi, la un moment dat, vacarmul aproape ca a incetat, semn ca toata partea feminina a ouat ce a ouat si s-a pus pe clocit. In sarcina masculilor a ramas fortificarea cuiburilor si inaltarea lor, astfel incit in camari sa incapa cit mai multe rezerve pentru zile negre si, mai ales, pentru iarna, avind in vedere ca iarna nu-i ca vara. O liniste aproape nefireasca in raport cu balamucul de pina atunci s-a instalat in copac. Doar vinturi razlete de teama si suspiciune mai miscau ramurile si faceau sa tremure frunzele. Ciorile cloceau linistite si visau cimpuri intregi de hoituri pentru puii lor. Iar croncanitul celui din virf se auzea rareori, la ocazii speciale si numai pentru a-si lauda clanul. Veghea lui protectoare asigura pacea sociala, atit de necesara pentru un clocit eficient.Intr-o dimineata insa, mare le-a mai fost surpriza cind in virful copacului, in locul cioroiului cel batrin, cu penele atirnindu-i zdrente de « sarac si cinstit » ce era, au zarit unul mai tinar, cu pene atit de negre, ca razele soarelui se fringeau la atingerea lor. Intreaga lui infatisare trada sanatate si forta. Totodata, aceeasi infatisare degaja ceva straniu, mai ales din cauza ca, din crestetu-i plesuv, o ramasita din podoaba capilara cobora in mod nefiresc peste unul din ochi, aproape astupindu-l. In plus, se vedea ca este plin de paraziti necunoscuti, altii decit cei pe care ele, negrele zburatoare, ii ascundeau in propriile pene, cu care se obisnuisera si convietuiau la adapostul unui sistem de imunitati inexpugnabil. « Semn rau »! au gindit la unison suratele, si nu peste mult timp aceasta neagra prevestire avea sa le fie din plin confirmata.Nabadaios din fire, seful cel nou nu s-a mai multumit sa stea cuminte la locul lui din virful copacului, ci s-a apucat sa scormoneasca prin cuiburi, sa vada cam ce se mai cloceste sub noua obladuire. Nu va spun cit s-a zburlit tot de ce au putut sa-i vada ochii! De fapt, nu stiu ce a vazut, dar parca l-a apucat turbarea, incercind sa darime cu ghearele-i puternice meterezele tuturor cuiburilor. In pofida potopului de proteste care s-a abatut asupra-i, el nu s-a oprit din lucrarea-i diabolica decit atunci cind ciorile, unindu-si fortele, au reusit sa-l suspende la sol si sa-l sileasca sa ramina o vreme printre nezburatoare, doar-doar va intelege ca nu e bine sa se puna rau cu ele, sperind ca va reveni spasit, ba chiar cerindu-si iertare pentru ca nu le-a respectat intimitatea. In locul lui, temporar, au instalat pe una dintre ele, nu neaparat cea mai batrina, dar bine ingrasata de pe urma nenumaratelor stirvuri infulecate in graba si pe furis, de pe cimpul din afara orasului. Un cimp devenit intre timp arid, nimeni din oras sau din afara lui nemaiincumetindu-se sa semene ceva pe el.Pina la urma, cel suspendat a revenit in functie. In mod inevitabil, « cel mai negru in pene si mai puternic in plisc » si-a reocupat locul din virful copacului. Contrar tuturor pronosticurilor, in copacul politicii s-a instaurat o liniste care mai tuturor li s-a parut nefireasca. Cele mai multe dintre ciori s-au gindit ca trebuie sa fie linistea dinaintea prapadului. Temerea le era alimentata de niscaiva zvonuri in legatura cu o iminenta campanie de curatire a copacului, aceasta insemnind ca multe ramuri aveau sa ia cunostinta cu fierastraul legii. Ca sa nu mai fie luate prin surprindere, si-au unit din nou fortele, l-au inconjurat pe cel din virf si au inceput sa zgiltaie atit de tare ramura pe care acesta se instalase, incit se asteptau sa-l vada picind dintr-o clipa in alta. Iar cel pregatit de ele sa-i ia locul jubila si topaia intr-una pe maidanul de sub copac. Din pliscul inrosit de atita scormonit prin gunoaiele politicii, din cind in cind ii iesea cite un ciriit optimist, care se adauga la zecile de ciriituri cu care suratele sale isi insoteau asaltul impotriva tiranului. Din linistea mult visata se alesese, asadar, tandarile. Dar vinovat de tot vacarmul era, bineinteles, tot el, adica tiranul, cel care avea pretentia si insolenta sa le verifice cuiburile. De ce le-a fost frica insa nu au scapat. Cel pe care si l-au dorit atit de tare cazut a rezistat tuturor atacurilor, iesind chiar mai puternic din multele capcane care i-au fost intinse. In prezent, unii din adversarii sai au inteles sa-l accepte si sa se resemneze la gindul ca-l vor vedea acolo, in virf, inca cinci ani. Celor mai multi insa, care se tem ca vor fi prinsi cu cioara vopsita, o asemenea perspectiva le da fiori de gheata pe sira spinarii. Caci de undeva, de sub orizontul celor douazeci de ani de praduire a avutiei nationale, un nor de fum se ridica incet, tot mai gros, semn ca vulcanul va incepe sa erupa curind. Deja unii cioroi mai grasi, care nici nu mai pot zbura de atita luare in greutate, se si pregatesc sa evacueze copacul” Semnatura: Constantin Smedescu