In Rominia, institutia magistraturii pare a fi scapata de sub control. Puterea judecatoreasca s-a plasat pe o pozitie de dictatura. Este ceea ce toata lumea stie si aproape nimeni nu indrazneste sa rosteasca. Bazindu-se pe propria-i expertiza, pe principiul separatiei puterilor si pe faptul ca se deosebeste organic de celelalte puteri deoarece este formata din alt aluat decit cel numit „clasa politica”, magistratura romineasca a fortat nota si isi savureaza succesul absolutismului. In acest moment, magistrala clasa a magistratilor are in ADN gene ale fostei nomenclaturi si ale fostei Securitati si nu e nevoie de analize sofisticate pentru a repera acest adevar. Puternica precum PCR si ezoterica precum Securitatea, magistratura a primit coroana inamovibilitatii care i se potriveste precum o tichie de margaritar. S-a ajuns aici pe mai multe drumuri. A fost, mai intii, unitatea de casta. Cita vreme celelalte puteri s-au nascut din haos, cea judecatoreasca si-a pastrat coeziunea si luciditatea, adaptindu-se glorios la noua societate. Toate palatele tarii au fost bintuite, devalizate, retrocedate, doar palatele justitiei au ramas neatinse, iar seniorii lor nu au avut de indurat nicio pierdere si nicio anxietate. Au fost astfel in situatia de a-si extinde domeniile si de a acumula nesperate averi. Apoi, a aparut idolatrizarea. Asa precum privatizarea s-a transformat din mijloc in scop, independenta justitiei a suferit transformarea de la principiu democratic la idol intangibil. Justitia a devenit vitelul de aur al unei natiuni care nu si-a incheiat inca drumul prin desert. In sfirsit, a functionat efectul de templu. In vreme ce parlamentele s-au tirit prin noroi, iar guvernele s-au umplut de bube, justitia s-a izolat in ceea ce rominii au acceptat ca se cheama „Templul Justitiei”. Superba sintagma, dar aducatoare de nenorociri. PCR si Securitatea aveau mecanisme de control infinit mai inteligibile, transparente si eficiente decit actuala magistratura. Protejata de codurile de procedura ca de cele mai largi, adinci si tulburi santuri de aparare, justitia nu permite nimanui sa arunce vreo privire dincolo de inaltele sale ziduri. Ce o fi dincolo ? Poate fi orice, o cetate a inteleptilor sau o Sodoma, noi nu avem de unde sa stim. Ferita de vinturile alegerilor, necunoscind practica demisiei, beneficiind de lupta dintre celelalte puteri, cea judecatoreasca a crescut ca o tumoare si e pe punctul de a produce metastaze. Sa mori din pricina dreptatii este onorabil, atita doar ca acum si aici este vorba despre un cancer al dreptatii. Ce e de facut ? Mai intii, e de luat la cunostinta faptul ca justitia este pe cale de a se transforma in inamicul public nr. 1. Apoi, sunt de luat masuri la inaltimea cruzimii si cinismului acestui adversar. Vorbim zadarnic despre reforma justitiei, fiindca justitia metabolizeaza orice schimbare transformindu-o in amintita tumoare. Cred ca este vremea sa ne referim deja la o posibila revolutie impotriva dictaturii magistraturii. Una nesingeroasa, desigur. Verificarea la singe si la scara nationala a averilor judecatorilor, in baza unei legi „ad hoc” ar putea fi semnalul acestei revolutii. Apoi, este necesara organizarea unui Departament National Anticoruptie in Justitie, un DNAJ care sa manifeste o totala deschidere si colaborare cu presa. Aceste doua demersuri vor determina schimbari majore la nivelul structurilor de conducere ale intregului sistem judiciar. Am folosit in mod excesiv termenul de revolutie ? Poate ca da. In fond, trebuie sa se revolte celelalte puteri impotriva uneia care le-a scapat de sub control.