FARAON HORIA HORASCU I –

Primarul Prundenilor a construit,tinind seama de proportiile numerice ale oamenilor pe care ii pastoreste, mai mult decit un faraon. Venind cu comparatia mai incoace, pot zice ca a construit, tot proportional, mai mult decit Ceausescu.Ma intreb ce ar fi facut Horascu daca ar fi fost nu primarul unei comune de citeva mii de oameni, ci premierul Rominiei. Extrapolind la numarul de locuitori, in 20 de ani chiar fi fost tara Gradina Maicii Domnului.Desi mie mi se pare evident ca omul este cel mai mare devorator de fonduri europene pe cap de locuitor, ma straduiesc degeaba de doi ani sa il propulsez drept exemplu national. Nici macar exemplu zonal sau judetean nu reusesc sa il fac. Probabil si-a batut joc comunismul si de puterea exemplului, din moment ce imediat ce vorbesti despre exemple, fuge lumea de ele.O data cu editarea numarului pe ianuarie al revistei CRITERII, am sa tac despre Ion Horia Horascu. In tara asta, daca taci despre o valoare autentica ai mai mari sanse sa o faci celebra decit daca vorbesti despre ea. Fiindca de vorbit se vorbeste mai mult despre gunoaie. Voi refuza, asadar, sa mai vorbesc si sa mai scriu despre Horascu. De ce ? De aia, ca sa iasa cu scadal. Ii pun embargo la VTV si la CRITERII si poate reusesc astfel sa il caute colegii sai si sa-l intrebe cum a reusit.Dar sa nu le spuneti din prima, domnule primar, fiindca transparenta nu face doi bani in Rominia. Tineti-i in sah, faceti pe nebunul si atunci va vor pretui si, poate, va vor copia.Ii dedic numarul din ianuarie faraonului Horia Horascu I si ma declar scribul sau oficial. Poate peste 1000 de ani, printre ruinele minunatului Prundeni de azi, se va descoperi si un numar din CRITERII, imprimat pe DVD.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni
Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni

O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineață, într-o casă din comuna…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie

  Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile…

Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege
Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege

Un bărbat de 48 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse…

Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată

Un bărbat de 73 ani din Horezu s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de…

Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…
Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…

O încasare de doar 147 de lei, care nu a fost fiscalizată, l-a costat pe un comerciant o amendă de…