E prea tirziu pentru noi toti… –

Daca as scrie acum un articol in care sa sustin ca nu exista Dumnezeu, ca sint ateu, liber cugetator, agnostic sau mai stiu eu cum, poate ca as stirni un val de comentarii negative, dar nu foarte violente. Lumea m-ar face prost, pe buna dreptate, fiindca numai un prost poate sa isi explice viata fara Dumnezeu, dar nu m-ar pune la zid, lasindu-ma in intunericul ignorantei mele. Cu totul altfel au stat insa lucrurile atunci cind, de-a lungul celor 18 ani parcursi de la schimbarea regimului, am indraznit sa spun ca s-a nascut o noua religie, in care Privatizarea este Dumnezeu, Retrocedarea este Mintuitorul, iar Capitalul Strain este Sfintul Duh. De fiecare data cind am pus problema astfel, am stirnit un val de indignare si mi s-a pus, cu ura, eticheta de comunist, securist, nationalist. Doua mii de ani de crestinism nu au generat atita propaganda religioasa cita propaganda in favoarea privatizarilor urgente, fortate, ieftine s-a acumulat in numai 18 ani.Fiindca am avut nesansa ca in 60% din acest interval sa avem un presedinte fost activist si scolit la Moscova, ori de cite ori a zis Ion Iliescu ceva despre privatizare s-a scandat „Cine a trait la rusi nu poate gindi ca Bush”. Daca ar fi sa construiesc „din cutite si pahare” o teorie a conspiratiei, as zice ca Iliescu a fost impus in functia de presedinte tocmai fiindca era usor de culpabilizat pentru trecutul sau de student la Moscova si de activist sub Ceausescu.Acum, chestiunea Kosovo a creat un climat de usor scepticism fata de anumite concepte si surse manipulatoare. Orice ar face Washingtonul si orice s-ar spune la Bruxelles, este clar ca se incalca rezolutia 1214 a ONU care garanta Serbiei integritatea teritoriala. In acest context, Ion Iliescu si-a permis sa riste si sa readuca in discutie strategia privatizarii cu orice pret, numind-o religie si dogma de dreapta. Prea tirziu. Rominii au fost convertiti la aceasta religie si s-a privatizat si retrocedat tot ce era semnificativ pentru economie, realizindu-se o masiva externalizare a profiturilor corelata cu scaderea impozitelor pe aceleasi profituri la celebra cota unica de 16 procente.Vineri, pe la orele dupa-amiezii, era soare si cald la Bucuresti. Lumea se bucura de semnele primaverii. Intr-un cotlon al Casei Poporului, batrinul Ion Iliescu a indraznit sa scoata un porumbel din gura si sa ii dea drumul sa se inalte spre plafonul prea inalt al salii si chiar sa gaseasca o fereastra deschisa prin care sa iasa si sa zboare pe cerul patriei. Da, privitizarea fortata, retrocedarile unor averi ipotecate odinioara, graba si superficialitatea cu care s-a negociat aderarea la UE s-au realizat pe un fond de manipulare care a creat o dogma, o religie idolatra si pagubitoare.E prea tirziu pentru Ion Iliescu sa reia aceasta teza, e prea tirziu pentru PSD sa si-o asume, e prea tirziu pentru noi toti sa ne trezim la realitate.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, gazdă a Simpozionului „Tradițiile neamului românesc în context european”, ediția a…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, gazdă a Simpozionului „Tradițiile neamului românesc în context european”, ediția a…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” a găzduit  cea de a XIV-a ediție a Simpozionului „Tradițiile neamului românesc în context european”, eveniment…

APAVIL SA scoate la concurs trei posturi de instalatori  în cadrul Sectorului Rețele Apă, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs trei posturi de instalatori  în cadrul Sectorului Rețele Apă, Centrul Exploatare…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…

Râmnicu Vâlcea: DADP a finalizat o amenajare complexă în zona Cetățuia
Râmnicu Vâlcea: DADP a finalizat o amenajare complexă în zona Cetățuia

Primăria Municipiului prin Direcția Administrării Domeniului Public a finalizat la începutul acestei săptămâni o amenajare complexă de reabiliare a unui…

Senzațional !!! Consiliul Județean Vâlcea s-a desființat. Ce apare în loc
Senzațional !!! Consiliul Județean Vâlcea s-a desființat. Ce apare în loc

Știu că unora v-a tresărit inima de fericire, fiindcă sunteți cârcotași de meserie. Pentru bucuria voastră am pus acest titlu.…

Primarul Cristian Gentea nu știe cum ar trebui să arate centrul Piteștiului. Felicitări!
Primarul Cristian Gentea nu știe cum ar trebui să arate centrul Piteștiului. Felicitări!

Primarul Cristian Gentea vrea să schimbe radical centrul Piteștiului. Este clar că nu îi place cum se prezintă. Îi este…