Prin ianuarie 1995, am aterizat inca o data in biroul prefectului, biroul lui Vasile Nitu. „O cafea, un pepisi ?” Vasile Nitu era, ca intotdeauna, afabil. La intilnirile cu mine nu aborda niciodata problematica articolelor in care il acuzam de fapte grave de coruptie, isi lua doar un aer degajat si sublinia apasat si in mai multe rinduri ca lui nu are nimeni ce sa-i faca. De data asta insa Vasile Nitu m-a surprins chiar si pe mine, exact cind credeam ca nu ma mai poate surprinde nimic din partea vreunui functionar public. Cu numai doi ani inainte, prefectul de Vilcea, un anume Fieroiu, daduse dispozitie scrisa singurei tipografii din oras sa nu mai tipareasca cotidianul „Curierul de Vilcea”, care se nascuse la mine acasa, in primele zile ale lui ianuarie 1990, ziarul incetindu-si astfel aparitia timp de doua saptamini. Eu si colegii mei am trimis telegrame, cu sutele, nu doar tuturor organismelor importante ale tarii (guvern, parlament, presedintie) ci si la Casa Alba, guvernelor unor tari din Europa si principelelor cotidiane ale lumii. Asa se face ca, dupa ce premierul Petre Roman a trimis un secretar de stat care sa ancheteze situatia si sa repuna ziarul in drepturi, l-am dat in judecata pe prefect, obtinind primul succes al unei firme private in fata autoritatii de stat la Curtea Suprema de Justitie si obtinind dreptul de a cara la redactie, drept despagubiri, covorul, aparatul de radio si canapeaua din biroul prefectorial. Spun asta intrucit vreau sa sugerez ca nici abilul Vasile Nitu nu putea sa imi ofere momente de surprindere si, cu toate astea, a facut-o. Era pe atunci moda butoanelor plasate sub tablia biroului, o moda care parca a disparut intre timp. Asadar, a apasat omul pe buton si a intrat secretara si apoi un slujbas despre care am inteles ca se ocupa cu spatiul locativ. „Uite a zis Vasile Nitu domnul Smeoreanu a venit de curind de la Rm. Vilcea si nu are casa, sta saracul cu chirie, asa incit m-am gindit sa ii dam un apartament, pe care sa si-l cumpere miine, fiindca ii dam si banii, ca am auzit ca nu are nici bani”. Slujbasul a dat din cap ca e inteles si a vrut sa plece sa intocmeasca actele. Ce e drept, dupa ce ocupasem o camera la Hotel Muntenia, inchiriasem o garsoniera de trei pe trei metri, foarte incomoda pentru doua persoane si un pekinez, dar nu prea conta asta fiindca stateam la redactie intre 12 si 14 ore pe zi. L-am oprit pe slujbas si m-am adresat domnului prefect: „Domnule, sintem in ianuarie, va promit ca in mai putin de sase luni nu veti mai fi prefect”. Am dat mina cu Vasile Nitu, am facut pariu pe o bere, pe care nu a dat-o nici pina in ziua de azi. In primavara , Vasile Nitu nu mai era prefect. Colegii sai de partid, mai ales deputatul Jugravu, imi pusesera la dispozitie dosare atit de grele despre abuzurile domnului Nitu incit publicam aproape zilnic cite doua pagini de ziar, de fiecare data somind guvernul sa il debarce pe prefect. Dupa un scandal in plenul parlamentului, pe care l-am urmarit in direct, invitat fiind de tabara deputatilor anti-prefect, am fost sigur ca schimbarea din functie a lui Vasile Nitu este o chestiune de ore. Asa a fost.Nu stiam cine va veni prefect in locul victimei mele si trebuie sa recunosc ca nici nu ma interesa prea mult. Eram sigur ca pe oricine va pune PDSR-ul in aceasta functie nu imi va fi deloc greu sa il culc la pamint, fiindca va avea si respectivul individ dusmanii sai dispusi sa imi alimenteze anchetele. Asa incit, dupa ce am auzit ca a fost instalat la prefectura un anume Nicolescu, am fost sigur ca a doua zi voi primi, daca nu un dosar intreg, cel putin un plic. Si l-am primit, adus la secretariat de o persoana care nu a dorit, evident, sa isi spuna numele. Am in acest moment in fata foaia dactilografiata pe fata si pe dos cuprinzind 12 capete de acuzare la adresa cuiva pe nume Nicolescu Constantin. Transcriu aici punctul 2 : „Cum ati reusit in 4 ani sa stringeti sume atit de importante de bani dintr-un salariu care este stabilit de grila la IATSA de 420.000 lei lunar, tinind cont ca aveti 72.000 dolari vila in discutie de la Sinaia, 90 de milioane casa, sere, dotari etc. de la Ratesti si Mihaesti, 4 milioane pe care i-ati predat garantie la numirea in functia de manager la IATSA, 6000 de dolari si 10 milioane costurile de deplasare…concediile cu familia in Grecia, in iarna la Predeal, apoi Oltcit fiicei, plus Dacia Breack pe motorina, 11 milioane ARO diesel, recent 22 de milioane investite in cumpararea auto Daewoo Espero, care nu stim daca l-a achitat societatea sau este trecut pe numele domnului prefect”. Misiva incriminatoare era semnata, desigur, de „un grup de subalterni” si se incheia cu vorbele: „Domnule director, va rugam in continuare, asa cum stiti dumneavoastra, sa publicati aceste intrebari si sa fim in dialog permanent”. Eram sigur ca incepuse „hora mare” in jurul acestui Nicolescu, asa incit am dat imediat scrisoarea la tipar. Am publicat-o si am uitat-o, asteptind alte documente, care sa fie urmate de altele si altele pina la picarea din functie, ca o fructa putreda din pom, a acestui nou domn prefect.A doua zi, pe la prinz, secretara m-a informat ca ma cauta la telefon domnul prefect. Am luat receptorul decis sa il tin departe de ureche, asa cum procedam cu Vasile Nitu. Surpriza ! Noul jupin de la prefectura vorbea calm. Mi-a spus ca ma invita la o cafea pentru a-mi raspunde la cele 12 capete de acuzare publicate in dimineata aceea. Nu m-a acuzat ca am tiparit o scrisoare anonima, nu s-a aratat revoltat ca presa lanseaza acuzatii fara sa le verifice in prealabil (ceea ce era, desigur, foarte adevarat). Peste cincisprezece minute eram in fata acestui om pe sub a carui mustata ieseau niste cuvinte asezate pur si simplu normal. Normal si atit.”Normal” cred ca este cuvintul cel mai des folosit de Constantin Nicolescu. Intr-o lume populata mai ales cu personalitati bizare, starea de normalitate pe care mi-a indus-o acest personaj abia intrat pe scena politica m-a socat, m-a intrigat, m-a facut suspicios. Am inceput sa scriu editoriale despre noul sef al judetului, dupa ce m-am lamurit ca nu are vila la Sinaia, iar casa de la tara e o casa de tara si atit. Celelalte 11 acuzatii nu mai aveau relevanta din moment ce punctul 2 se dovedise o gogorita. Au trecut de atunci aproape cincisprezece ani si inca mai sint intrigat si suspicios. Intr-o lume ca aceasta e anormal sa intilnesti un politician normal.