Deputatul Cristian Buican: Pentru a putea fi asfaltat înainte de 2020, DN7D trebuie transformat în drum judeţean

perisani

În condiţiile în care, atât pe cale oficială (răspunsuri la interpelări, la memorii, la adrese) cât şi pe cale neoficială prin discuţii cu factorii de decizie, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi cei ai CNADNR nu au în vedere modernizarea DN7D, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, se alătură reprezentanţilor administraţiilor publice locale din Ţara Loviştei şi solicită preluarea tronsonului de drum de pe teritoriul judeţului Vâlcea în administrarea Consiliului Judeţean, prin declasificarea lui din drum naţional (DN) în drum judeţean (DJ). 

În prezent, situaţia acestui drum naţional este una catastrofală, atât prin prisma stării reale în care se află cât şi din cauza lipsei oportunităţilor de modernizare. Reprezentanţii CNADNR şi ai Ministerului Transporturilor au introdus posibila modernizare a acestui drum naţional în etapa a VIII-a de reabilitare a drumurilor naţionale la nivel naţional, până în anul 2015 desfăşurându-se lucrări în cadrul etapei  IV ale programului de reabilitare. În aceste condiţii, un termen realist de modernizare a DN7D atinge un orizont de timp de după anul 2020, fapt de neacceptat de către locuitorii din Ţara Loviştei. Declasificarea acestui DN în drum judeţean şi introducerea lui prioritară în lista de proiecte de modernizări de drumuri judeţene de pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 reprezintă singura şansă reală ca acest drum să fie asfaltat înainte de anul 2020. Pentru o astfel de măsură şi-au exprimat disponibilitatea atât reprezentanţii administraţiilor publice locale din nordul judeţului cât şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor, fiind şi ei conştienţi de faptul că singura şansă de modernizare a acestui drum o reprezintă fondurile europene, prin POR.

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, face un apel public la reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea să accepte această variantă de lucru, declasificarea acestui drum din DN în DJ şi introducerea prioritară pe lista proiectelor privind infrastructura de transport (drumuri judeţene) pe care CJ doreşte să le finanţeze din fonduri europene în perioada 2014-2020, fiind singura  soluţie viabilă de asfaltare într-un termen rezonabil.

„2007-2008 a fost singura perioadă în care o mică parte din acest drum a fost asfaltat, şi asta datorită lui Ludovic Orban, Ministrul Transporturilor de la acea vreme. În ultimii 10 ani, organismele centrale care gestionează domeniul transporturilor din România au dovedit că nu sunt în stare să modernizeze DN7D. Anul trecut, când Victor Ponta spunea la inaugurarea modernizării unui drum naţional de pământ, pe undeva prin Moldova, că nu este de acceptat să mai avem astfel de DN-uri, i-am atras atenţia că mai există şi DN7D, tot drum de pământ şi tot naţional. Ca răspuns, de atunci şi până acum nu s-a făcut nimic. Cred că toţi factorii administrativi şi politici judeţeni s-au săturat să facă demersuri. În aceste condiţii, singura soluţie viabilă pentru modernizarea lui este declasificarea şi trecerea în patrimoniul judeţean. Pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 am putea să îl modernizăm şi să demonstrăm că se poate. Am înţeles că această variantă de lucru o susţin atât primarii din Ţara Loviştei cât şi Ministerul Transporturilor şi CNADNR, singurii care încă se mai gândesc fiind decidenţii administrativi judeţeni. Sper să înţeleagă că singura soluţie este aceasta. Dacă nu vor binevoi să facă demersurile necesare în acest sens, înseamnă că o să condamne locuitorii Ţării Loviştei la încă 6 ani de subdezvoltare” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pompier din Argeș, salvator și în timpul liber. A ajutat un șofer implicat într-un accident…
Pompier din Argeș, salvator și în timpul liber. A ajutat un șofer implicat într-un accident…

Un pompier din Argeș a intervenit pentru a ajuta un șofer de autotren implicat într-un accident rutier pe Valea Oltului,…

ARGEȘUL, pe scena culturală a Japoniei!
ARGEȘUL, pe scena culturală a Japoniei!

Timp de trei zile, muzica românească a strălucit pe scena celei mai prestigioase și mari instituții muzicale din Japonia –…

Salvamont Argeș primește două refugii montane, care vor fi amplasate în Făgăraș și Iezer
Salvamont Argeș primește două refugii montane, care vor fi amplasate în Făgăraș și Iezer

Salvamont Argeș a primit două refugii montane în cadrul proiectului național „Refugiile Speranței”, derulat de Districtul 124 Lions România, cu…

Încep înscrierile la Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC 2026
Încep înscrierile la Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC 2026

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de Muzică…

Eleganță într-un decor de poveste: Revelion 2027 la Hotel Olănești&Spa Medical!
Eleganță într-un decor de poveste: Revelion 2027 la Hotel Olănești&Spa Medical!

Încheie anul cu momente speciale și întâmpină 2027 cu energie, relaxare și voie bună doar  la Hotel Olănești&Spa Medical. Te…