Desi nu sunt si n-am fost niciodata de acord cu sintagma „organizatie de femei”, in cadrul unui partid anume, recunosc faptul ca femeia pe linga copii poate sa faca si politica. Uneori naiva, languroasa, mamoasa, sireata, demolatoare, ferma, sonora si aflata la limita dintre arta compromisului si minciuna gogonata, care in fond este esenta politicii noastre de la Nord de Dunare. Cam ce am cunoscut eu pe la Olt, privitor la aceste dame politice, ma determina sa afirm ca lumina viitorului nostru politic depinde si de fitiitul din cur al femeilor noastre, de azi si de ieri. Daca ne referim la cele mai verzi, putem spune ca trupul lor miroase a luna si a minciuna, si nu de putine ori se lasa politiceste pipaite pe sub fusta de catre stabii partidului, ca doar pentru partid niciun sacrificiu nu ramine fara rasplata.In politica femeia s-ar ogoi (potoli) din vorba, numai daca ar musca-o de gura un cal, asa cum spunea un simpatic poet basarabean, Nicolae Esinencu. Daca liderii politici sunt uneori ca niste cetati atragatoare, cu fintini arteziene si fructe date in pirg, atunci putem spune ca de cele mai multe ori femeia politica are tentatia sa se plimbe din cetate in cetate, propunind acestora sa sara din avion fara parasuta. „Le destin c’est la femme”, pare sa spuna politicianul vrajit, care, de cele mai multe ori, esueaza lamentabil din cauza unor astfel de muieri cu sini suciti sau rasuciti puternic spre stinga. Femeia intra in fondul nostru national de politica si se pare ca, atitea cite femei sunt intr-o formatiune politica, tot atitea factiuni pot fi in acel partid. Ideal ar fi ca barbatii sa „calareasca”… situatia in celula de partid, dar odata patrunsa cotoroanta in alaiul clanului politic, ea introneaza Neantul, care n-are fund, n-are usi, nu stii pe unde sa mai intri, pe unde sa mai iesi, si nici nu mai poti racni, deoarece tot n-are cine sa te auda. Intrati in prizonierat intre picioarele femeii, sefii nostri de partid sunt deseori pusi sa urce dealul Golgotei, la al carui capat nu poate sa-i astepte decit un sfirsit sumbru.Acum, cind poporul e la mare incurcatura, de-i sare palaria din cap de foame, conducatorii nostri prind in mina sinul fetiscanelor cu „adeziune” si nu mai pot desface palma pentru o lunga perioada de timp. In acest timp poporul doarme la marginea patului, in caciula, pufoaica, bocanci si cu spatele la tara in care se simte abandonat. I se filfiie doamnei noastre politice de drapelul patriei romine si, colac peste pupaza, trimite din cind in cind taranii cu bitele la oras ca sa le arate orasenilor ca au fost si ei cindva tarani.De fapt, datorita unor femei, unele partide traiesc intr-o groapa. In stinga perete, in dreapta perete, in fata perete, in spate perete, sub picioare perete. Deasupra gropii muierea ride sinistru de ceea ce a infaptuit, calcind in picioare toate ideile cu care fraierii politici au plecat la drum… Ferice de tara in care presedintele calareste, primul-ministru calareste, ministrii calaresc, prefectii calaresc, sefii de partid calaresc. Toti insa uita ca se pot incarca de ridicol datorita acestor Minerve nefericite si paguboase, care-i pot trage inapoi din Olimpul bunastarii lor de astazi. Intrebarea finala e: poporul de ce mu mai are pe cine calari? La orizont, dama de partid se inalta pentru o noua lovitura, pregatind patul pentru a regula poporul…Semnatura: Dumitru Sirghie